Categories
Corlicisime

Leapșa online

Leapșa online e Spanac Made. Emil a luat-o și el, a făcut-o înaintea-mi, și îmi dete și mie!

1) De ce ai blog?

Pentru că îmi place să scriu. Și pentru că am idei, și trebuie să mă exprim undeva!

2) Ce te-a determinat să alegi numele site-ului? 

Numele meu, de astă dată.

3) Blogul tău a ajuns acolo unde voiai? 

Încă nu, are abia o lună mititelul. Dar nu știu dacă vreau să ajungă undeva anume! Vreau feed-back pentru ideile mele. Mi-ar plăcea să ajut cumva, să inspir oamenii să fie mai buni, să ajute când pot. Asta vreau în principiu. Să arăt că mai sunt și de ăștia ca mine, care trimit ultimii bănuți PayPal unei fete bolnave, reciclează, și dau pachete de biscuiți sau ce au de ronțăit în geantă, cerșetorilor. Lumea este mai bună, dacă noi suntem mai buni. Nu neapărat perfectă, cu locuri de muncă la colț de stradă și criminali pe bandă la răcoare, dar deh! le luăm ușor!

4) Cât de des scrii, cât timp aloci blogului?

De obicei scriu și de câteva ori pe zi, depinde de inspirație! Cele mai multe idei bune îmi vin oriunde, numai la PC nu. Când iau loc, parcă  nu sunt așa fluente.

5) De pe ce îţi scrii posturile?

Notebook.

6) Ce computer deţii (caracteristici):

Babar nu am! :)) Este al colegei de apartament, și nu am fost curioasă.

7) Dacă tot activezi pe blog, mai ai timp de prieteni adevăraţi, în afara mediului online?

Desigur!

8) Unde te vezi pe tine peste 5 ani?

Într-o cabină de interpretare, sper! Interpretarea este pasiunea pe care am găsit-o în mine, de la primul exercițiu, tremurat, la curs.

9) Blogul actual îl vei avea peste 5 ani? Ce ar mai fi cu el?

Sper că o să îl mai am! Nu știu!

10) De încheiere, ceva sfaturi pentru cei mititei?

Cred că și eu sunt mititică, dar hai! Să fie ei înșiși! La asta se rezumă un blog! La puncte de vedere și recomandări subiective. Să nu le fie teamă de nimic!

Și, cum spunea și Emil, să treacă cu încredere pe domeniu, dacă simt nevoia! Blogosfera, cea din care fac parte eu și „anturajul” meu cel puțin, este prietenoasă, și mereu se găsește o mână de ajutor!

And ză leapșa gouz tu… Ratatouille, Alxandra, Tudor, Kathy, și cine o mai vrea!

Categories
Corlicisime

Acasă

ACASĂ este un cuvânt foarte prețios! Și nu îți dai seama cât înseamnă pentru tine, până nu pleci cu adevărat de acasă. Și nu mă refer la simple excursii, ci la plecat de-a binelea!

Eu am realizat cât îmi iubesc apartamentul cu două camere din micuțul mei Motru la 19 ani, când am venit la facultate. De la camera împărțită cu fratele mai mic, am trecut la cea împărțită cu 3 alte fete. Cu 3 străine, care mi-au devenit, pe parcursul anului, mai degrabă surori decât colege. Când devii student, iar acasă devine o cameră de cămin, cei cu care îți împarți teritoriul, devin, cumva familia. O familie pe care o suporți sau nu. Dar cu care, vrei, nu vrei, îți duci traiul. Foarte rar se poate să îți fâtâi camera cum vrei tu! Un loc la cămin este un privilegiu, nu un drept, pe care unii îl cumpără. Plus că nu poți ști niciodată dacă data viitoare vei nimeri într-un loc mai bun!

În primul an, cel de trecere, am avut, Doamne ajută, noroc! Cea mai bună prietenă a unei colege de cameră, picase cu o fată cu care mă împrietenisem la admitere, și am făcut schimb.  Și a fost aproape „ acasă ” 303B, de la etajul 3, al căminului 3, din Tei. M-am înțeles cum nu se poate mai bine cu fetele.

Dar totuși, nu a fost ACASĂ! La nici două zile după începerea anului, a fost ziua mea. Făceam 19 ani, pe 7 octombrie, și nimeni nu știa. Bănuții erau duși pe curățarea camerelor, taxe, iar ce rămăsese trebuia păstrat cu grijă. Înainte să intru la primul curs, la ora 9, m-a sunat mama. Și în loc să mă simt mai bine, pentru prima dată, am realizat cât de singură eram de fapt, din momentul în care pășisem în viața de student. Mai fusesem plecată, dar în excursii, sau la rude. Cumva, ACASĂ , cel spre care mai migrasem, avea sângele meu în suflet. Colegele s-au prins, nu mai știu cum, că este ziua mea, și mi-au adus o violeta de Pharma. Una din puținele flori la ghiveci care îmi plac, dar de care nu am avut cum să ne îngrijim cum trebuie, într-o cămăruță.

Pe de o parte, floarea aceea mi-a arătat că sunt primită cu brațele deschise. Pe de alta, rămâneam adesea singură în week-enduri, între 4 pereți. Singură, cu un șifonier imens, două paturi etajate și unul simplu, 5 scaune, un birou și o masă al cărei blat scârțaia la fiecare petrecere din cămin.

Acum stau în chirie, cu fratele și una din cele mai bune prietene. Ne-am obișnuit unul cu celălalt, după aproape un an, și am învățat să ne suportăm.

Însă cumva, toată tevatura asta, oraș natal- cămin – chirie, te scoate din rădăcini. Sau, mai bine zis, te smulge! Te duci într-o bună zi acasă și nu te mai simți 100% de acolo! La întreținere nu mai ești, în jurul blocului sunt alți copii, țâncii de când ai plecat sunt acum domnișoare și voinici în toată firea! Nu te mai duci ACASĂ ci îți vizitezi părinții. Sau cel puțin așa simți. Nu mai este sentimentul acela de apartenență totală!

Se regăsește probabil, când îți cumperi primul apartament, sau când te muți cu perechea. Eu una, deși mă simt extraordinar unde sunt acum, nu am regăsit senzația. Cine știe cine sau ce are să mi-o readucă, în adevăratul sens al cuvântului…

[youtube id=”7bnX-6sJZBw&NR=1” width=”620″ height=”360″]

Categories
Guest Posts

Linkurile dofollow şi nofollow

Salutare. Aici Eugen Şotropa şi scriu în calitate de blogger.

De blogărit mă ocup pe 7SEO.

Răspund strigătului de « ajutor » al Lucianei, cu privire la linkurile dofollow şi nofollow.

Înainte de a vă explica cum puteţi să puneţi un link nofollow sau dofollow trebuie întâi să vă acomodaţi cu termenii.

  • Link Dofollow – Acest link are rolul de a transmite importanţă şi pagerank siteului către care se face legătura. Un link dofollow îi spune motorului de căutare Google aşa « Acest blog îl recomand. Este bun. De aceea, te rog frumos, indexează-l mai bine, dăi puţin din pagerank-ul meu şi creşte-l în clasamentele tale. »
  • Link Nofollow – Când un link este nofollow, Google nu “vede” linkul şi nu îi oferă nimic. Practic, un link nofollow are un singur scop: de a redirecţiona vizitatorul pe un alt site, printr-un click. Blogul care găzduieşte un link nofollow nu oferă din pagerank şi nu îl recomandă pentru a creşte în clasamente.

Cum pui un link dofollow şi cum pui un link nofollow ?

  • Linkul nofollow – după ce adaugi un link, fie că te afli pe platforma WordPress, Blogger, Jomla sau eu ştiu care alta, ai două butoane în dreapta sus : Visual şi HTML. Practic, dacă dacă dai click pe HTML îţi transformă articolul la nivel de cod (acolo unde e cazul). Te duci acolo unde este link-ul şi adaugi rel=”nofollow” după ce începe codul. Exemplu în imaginea de mai jos:

    

  • Linkurile dofollow nu au nevoie de un atribut în codul HTML. Platformele de blogging au deja acest atribut pus în codul sursă al temei, astfel că dacă introduci un link el devine automat dofollow. Vrei să te asiguri ? Trece la fel ca sus, atributul dofollow astfel : rel=”dofollow”

Cum verifici dacă cineva are linkurile dintr-un articol cu atributul nofollow ?

Simplu : Te duci pe pagina unde se află articolul şi dai click dreapta. Trebuie să dai click pe : « View page source » sau « Vezi sursa paginii » în funcţie de browser.

Exemplu mai jos :

După ce ai făcut asta, ţi se va deschide altă pagină în browser care este formata din coduri şi text. Apeşi CTRL+F şi în bară va apărea boxul de căutare. Scrii acolo ancora text a linkului pe care te interesează să vezi dacă e dofollow sau nofollow.

Dacă are atributul rel=”nofollow” atunci linkul este nofollow. Poţi vedea asta şi în exemplul de mai jos.

Sper că ţi-au fost de folos informaţiile. Spor la scris.

Stimă.

Categories
Corlicisime

Teribilismul și virginitatea

Teribilismul și virginitatea este o postare la care mă gândesc de foarte mult timp. Pentru că mi se pare că în ziua de azi, sexul este un subiect luat în glumă. În ziua de azi, este o rușine să fii virgin sau virgină, și cum te-ai făcut de organe genitale funcționale, e musai să „ți-o pierzi”. Este cool, pentru că așa intri în rândul lumii.

Am pus zilele astea pe Facebook, pe pagina blogului, o poză destul de interesantă, cu declația unei dudui care nu mai era virgină de câteva ore, și dădea șfară-n țară, menționând că îl iubește pe Marius. Mi se pare foarte trist că s-a ajuns așa departe cu publicarea relațiilor care pe unde. Declarații de genul îmi arată că am dreptate, și că sexul nu mai este un act intim, responsabil, care te apropie cumva de persoana cu care ai o relație.

Nu cad în extrema în care să spun că vai de mine, fata trebuia să se mărite înainte, să meargă la biserică de 1000 de ori pe zi, să se spovedească și abia apoi să întrețină relații sexuale. Dar nici să urli în gura mare pe o rețea de socializare. Sper din toată inima că a fost, totuși, o glumă a domnișoarei.

Mulți dintre noi suntem foarte tineri. Eu și voi, cititorii mei. Și mulți am trecut prin ce a trecut preafericita. Dar nu îmi amintesc să fi spus cui am apucat. Trec peste faptul că noțiunea de intimitate se duce naibii pe zi ce trece, și că avem modele a la Miley, rebele de mici, „datorită” cărora surioarele noastre mai mici și vecinuțele, sunt machiate cu sclipici și îmbrăcate „feșăn” de la vârste tot mai fragede. Și încerc să îmi dau seama direct, când a devenit sexul un subiect mai comun decât școala sau timpul liber, spre exemplu. Când s-a pierdut intimitatea aia care ar trebui să fie acolo, fie că faci sex, fie că faci dragoste? Unde s-a dus complicitatea aia atât de jucăușă dintre parteneri, și aventura explorării în doi, a unei laturi, până la urmă, foarte delicioase?

Oare nu se pierde din tot acest farmec, atunci când ne facem relația atât de transparentă în fața altora? Când râdem de cei care aleg să aștepte pe cineva special, și nu se încalecă pe unde apucă? Atunci când ne gândim cu dispreț de exemplu la un băiat care așteaptă ca partenera să fie gata pentru marele pas, sau de unul care nu profită de o fată atunci când este mai fragilă emoțional, și gata să facă orice pentru a fi consolată?

Eu cred că se cam pierde din esența actului în sine, din intimitate, că prea transformăm totul în „pornache” prin atâta teribilism…voi ce credeți?

Categories
Corlicisime

Visul

Asta este o postare din seria Amintiri dintre Fluturi. Am să renunț curând la Printre fluturi, blogul meu cel mai vechi, și primul. Mi-a fost alături 3 ani. Și pe de o parte, simt nevoia să avansez. Pe de alta, am multe postări la care țin mult de tot, și am să le mut aici pe cele mai speciale. Mă așteptam să le mut pe Momentul meu, dar iată că mi-am făcut curaj să trec pe domeniu mult mai curând decât speram.
De când m-am reapucat de blogărit, de prin martie, lucrurile au evoluat cu viteza luminii. Dacă înainte scriam și atât, acum parcă s-a făcut lumină! Lucrez mai bine din spatele blogului, știu să repar singură câte ceva, să cârpesc blogul. O vreme am încercat să îmi păstrez vechiul blog în Word, dar neaaah, nu e de mine! Mai bine așa! Vă las cu visul!
___________________________________________________________________
Te văd….ai ochii închiși…
Te văd singură…văd cum anii trec…

În jurul tău apar cărți…rafturi muuulte, prăfuite…Miroase a hârtie veche, a mister, a coperți de piele și povești cu animăluțe vorbitoare și prinți curajoși. Un înger de cerneală îți mângâie ușor creștetul, în timp ce crocodilul ticăitor stă de pază la ușă. Prin aer zboară încetinel praful, transformându-se pe măsură ce urcă în zâne jucăușe, ce se ciondănesc în șoaptă, ca nu cumva să te trezească.

Și iar dooormi…În fața ta stă un laptop, singurul lucru care necesită priză prin cameră. Un telefon mai vechi ca tine e undeva sub hârtii, pe un scaun uitat dincolo de rafturi. Numai tu știi unde ai fost azi, înainte să te pui pe tradus, și să adormi. Poate ai interpretat, sau poate te-ai întors de la bibliotecă. Sau poate ai fost în excursie, și ai cunoscut autorul tău preferat….
Îți admir în tăcere somnul…îmi place să te văd dormind, să am grijă de tine…
Dormi liniștită, vin și eu, să nu te simți singură!
Cu drag, mereu lângă tine,
                                                                                                           Visul
Categories
Muzica

Yanni

Cu păr lung, un pulover gri și mișcări elegante, Yanni poartă pe chip zâmbetul omului pasionat, căruia talentul și faptul că face ceea ce știe cel mai bine îi dau încredere.

Adoră să lucreze cu mulți instrumentiști, din diferite culturi. Să ia sunete atât de diferite, care să formeze o singură linie melodică, armonioasă, pe care să o amplifice. Deși la repetiții lumea vorbește limbi total diferite, cumva, toți se înțeleg. Iar ceea ce rezultă nu este deloc o harababură.

Din păcate , scumpul și adorabilul meu WordPress face fițe zilele astea, așa că nu pot băga clip. Lasă că îl prind eu la cotitură, și imi iau domeniu!
Aici este Storm , inspirată de Vivaldi. Foarte frumoasă!

Și For all Seasons, pe care o vor asculta fără probleme și cei care nu apreciază genul!

Cum vi se pare? Eu, una, nu îmi amintesc cam când am ascultat ultima dată ceva la fel de frumos.

 

Categories
Corlicisime

7 minuni ale României

7 minuni ale României este o leapșă pornită de la Cezar,  trecută pe la Ochiu’ Raţiunii şi Daniel, care a dat-o mie și Vienelei. Cerinţa este să nominalizăm 7 minuni ale Romaniei,  construite de om.

1. Muzeul Satului

2. Arcul de Triumf

3. Mănăstirea Voroneț

4. Catedrala Evanghelică Sibiu

5. Casa Poporului

6. Cetatea Sighișoara

7. Castelul Peleș

Cine o vrea? Kathy? Muc?

Categories
Corlicisime

Criza de narcisism

Vorbeam azi cu mama despre proiectele mele pe internet. Și nu știu ce m-a apucat de i-am povestit cât de mult îmi place mie faza cu blogăritul! Și cât de mult îmi place să îmi folosesc numele real în spațiul virtual!

Pe nesimțite, m-a luat o criză de narcisism, de aia pur sânge! De la mama ei de acasă, zic, și m-am apucat să explic mamei că a știut să îmi aleagă numele, că e frumos ca o poezie, că îmi place cum sună, că mi-ar fi plăcut să îl folosesc pe tot, dar din păcate Andreia e cam comun…După care a urmat clasica și tradiționala binecuvântare a celui/celei cate mi-a completat certificatul de naștere cu numele AndreIA în loc de Andreea. Că uite de asta e bine când copii au două nume: la maturitate, au de unde alege!

După care, m-am apucat să înșir nume ciudate, sau împrumutate din alte limbi! Vă dați seama ce amuzant era pentru mama să stea să asculte! Din când în când, scurt: „Da mamă, crezi? / Păi m-am gândit bine înseamnă!/ Noroc că te-am numit ca pe mamai-ta!/ Chiar îți place?”

Eu, văd că mama îmi dă nas, și zi mai departe! Că numele meu sună intelectual, că are muzica lui, că în latină înseamnă „lumină” și argintul lunii…O criză de narcisism…știți cum?? M-am speriat când am realizat ce dau din mine!

Concluzia mamei? Simplă: „Mamă, noroc că te-am făcut modestă!”

Categories
Corlicisime

Eu și mâncarea

Eu și mâncarea avem o relație destul de ciudată, tocmai pentru că…să zicem că nu mănânc tocmai chestii convenționale! Bunica a fost bucătăreasă la liceu, la ea în sat, iar mama are mare talent la improvizat în bucătărie.

Cred că pe undeva, de la ele am moștenit originalitatea să spun așa! Atunci când gătesc pentru mine, orice merge cu orice! Am folosit inclusiv cremă de brânză la sosuri! Ca să nu mai spun de sărbători! Sărbătorile sunt raiul meu! Mă lasă ai mei să gătesc de pe la 13 ani! Am pus stăpânire pe bucătărie treptat, pentru că mama nu avea răbdare pentru tocat de toate, iar eu vroiam să scap de chestii casnice.

Cu timpul, friptura a devenit plictisitoare așa cum era, și am început să adaug marinată! Prima dată, cand am făcut asta, a întrebat mama ce am pus de a ieșit așa bună. După ce am înșirat lista cu mirodenii și ce mai băgasem eu acolo, s-a jurat să nu mai întrebe niciodată ce este în mâncarea gătită de mine, care îi place.

Mâncarea, odată gătită, poate fi obiectul improvizației mele! Mă plictisesc repede de ea. Mi se trage de la cămin, când aveam cam același meniu cu săptămânile. Din câtă ciorbă trimitea mama, nu puteam mânca non-stop fix cum era ea făcută! Și am învățat să o modific. Adăugând fel de fel de condimente sau legume.

De ceva vreme, am descoperit lintea, și visez în secret la un blender ceva, să fac supă de aia ca la carte. Sau piure cremos de tot, că făcut cu telu nu îmi mai place, și vreau să fac și alte piureuri decât de cartofi. Plus că mama sună și îmi povestește de tot felul de mâncăruri gătite de spanioli, cu tot soiul de legume tocate cum nu am eu răbdare…și soooosuri! Trebe să învăț să fac sosuri….

Categories
Uncategorized

Povestea cu DLSC

Povestea mea cu DLSCîncepe la vreo 14 ani, am descoperit pasiunea pentru engleză. „Mama, vreau să fiu traducător!” Multă vreme a crezut că sunt toane adolescentine. Până pe la vreo 16, 17 ani când am tradus niște cursuri de design, specializate pe teatru. Cum scriam al naibii de încet, fata pe care o ajutam a venit să scrie, în timp ce eu citeam, din engleză, și dictam în română. Mama s-a dat atunci mai aproape, și, pe undeva, a simțit că modul firesc în care puteam reda textul vine de undeva din interior.

Ce a făcut? Nu m-a lăsat să dau la limbi și literaturi străine, sau alte cele pe la UniBuc. A găsit facultate pentru mine, cu admitere, la construcții. Șanse mari la cămin, concurență mică, prietene în campus, tot tacâmul!

Și câte emoții a avut săraca mama, când, în a doua zi de admitere, cu 30 de minute înainte să înceapă proba, i-am cerut ceva mâncare nesănătoasă. Nu mâncasem decât roșii cu brânză și supe leșinate aproape o săptămână, și, brusc, mă izbise foamea! S-a dus femeia, pe de o parte fericită că nu intru flămândă în examen, și a luat două shaorme imeeeeense, la chiflă, din apropiere, și două cafele. Shorma mea s-a dus în nici 5 minute, și văzând că mama nu se prea bucură de a ei, am luat și pe aia! Asta, vă dați seama, sub privirile perplexe ale mamelor care mă obsevaseră, vreo două la număr. Nu înțelegeau cum încape atâta mâncare în cineva atât de mic!

Până am ieșit, era sugrumată de emoții. Îi era teamă că o să mi se facă rău în examen, de la atâta grăsime! Organismul meu, deși era mai vioi de vreo doi, trei ani de când slăbisem, și mâncam mult de felul meu, nu era obișnuit cu mâncarea fast food. Vă dați seama câtă ușurare pe ea, când am ieșit!

Câteva zile mai târziu, aflam că am intrat la facultate, a 24a din 50 sau 60 parcă. Iar spre sfârșitul verii, mama mă trezea din somn la 3 noaptea, fericită: eram printre puținii boboci care prinseseră cămin anul acela!

Așa am ajuns să fac cursuri cu unii din cei mai buni, amabili și deschiși la minte profesori cunoscuți vreodată. Iar acum, sper să le fiu studentă din toamnă! Să îmi țineți pumnii!