Categories
Mă inspiră

15 ani și pasiune cât pentru o viață

De Marina am aflat de la Sabina, care, la rându-i, a descoperit-o prin Silvia Pascale. Și le mulțumesc celor două că mi-au făcut așa o prezentare.

La 15 ani, începusem să slăbesc, eram printre puținele fete din clasă bune la desen tehnic, și încă mai urlam pițiponcește când auzeam de Bliss.

La 15 ani, fetele din generația ei leșină când aud de Justin Bieber, se machiază să pară mai mature, și se gândesc cu ce se vor îmbrăca în club.

La 15 ani, Marina este pasionată de pilotaj. Este cea mai tânără elevă a unei școli de profil din România, și, peste doar 2 ani, va fi cel mai tânăr posesor al unei licențe de pilot privat din România. Cel mai tânăr posesor, nu cea mai tânără posesoare. Asta înseamnă că aici nu mai vorbim de sexe, ci de titulatura în sine.

Mă simt mândră că sunt femeie când văd asemenea tinere. Sincer vă spun! Și mă bucur că generația care vine din urma mea ( yoy ce bătrâioară mi-s) are pasiuni, are convingeri, are talente, are ambiție.

Concluzia? Dați tinerilor aripi, și vor învăța să zboare. Dar aveți și puțină încredere în ei, da?

Categories
Corlicisime

Cărți de vizită

M-a lovit inspirația cum că aș avea nevoie de cărți de vizită după ce mi-a recomandat Emil Călineeeeeeeeeeescu să-mi fac vreo două, pentru SuperBlog.

De ce aș avea nevoie de ele? Simplu: pentru ca lumea să își amintească mai ușor de blogul meu. Nu sunt eu mare nume în blogosferă. Dar există oameni care văd în blogging exact ce văd eu: un mod de exprimare. Și mai află câte unul din acești oameni că am blog. Și îmi cer adresa. Și ori o spun și o uită, ori o notez și se rătăcește. Așa că este mai practic să ai carti de vizita. De la tovarășul Stoian (vedeți cum se aliniază planetele?) tocmai am aflat că cei de la PrintCenter se simt generoși zilele astea, și împart așa ceva în blogosferă.

Ia uitati ce vrea subsemnata!

blooper

Categories
Cartea de vineri

Oscar Wilde și crimele la lumina lumânării

Cartea asta îmi atrăsăse atenția de prin noiembrie. Am văzut-o în automatul de cărți de la metrou Victoriei, cu 12 lei, dar nu am putut să mi-o cumpăr pe loc.

Oscar Wilde și crimele la lumina lumânării mi-a atras atenția pentru că, din punctul meu de vedere, Oscar este un artist foarte misterios, foarte elegant și foarte special.

Așa cum îl văd eu îl prezintă și această carte. Numai că în romanul lui Gyles Brandreth descoperim și pasiunea scriitorului pentru enigme. Pentru că este o carte pentru care am sentimente contradictorii, o să o prezint cu bune și cu rele.

Mi-a plăcut:

-Din nou, felul elegant în care este descris artistul. Descoperim un Oscar cochet, manierat, în pas cu vremurile sale, plin de energie.

– Felul în care te prinde romanul de la bun început. Te face să crezi, de la primele pagini, că cele descrise acolo chiar s-au întâmplat.

– Legăturile cu prietenii reale ale lui Oscar: Sir Arthur Conan Doyle și Robert Sherard (cel din prisma caruia sunt prezentate faptele)

– Suspansul, imprevizibilitatea.

Nu mi-a plăcut:

– Așa cum declară pe parcursul acțiunii, Oscar este fan înrăit al lui Sherlock Holmes, și este chiar inspirat de acest personaj. Atât de inspirat și vrăjit, încât devine un fel de Sherlock. Dacă ai citit măcar câteva din aventurile detectivului, vei recunoaște cu siguranță stilul, cu una din caracteristicile cele mai interesante ale personajului: uneori pare foarte atras de caz, iar alteori pare indiferent. Și te vei aștepta la mult mai mult. La o identificare mai profundă cu Sherlock. Și vei citi cartea așteptând și alte subtilități ca luate din Baker Street. Subtilități de care nu vei avea parte.

Dacă nu luăm în considerare ultimul punct, cartea este chiar superbă, ușor de citit, acțiunea este foarte ușor de urmărit. Este o lectură foarte plăcută. O să vă facă o poftă de Agatha Christie și Sir Arthur Conan Doyle…ceva de nedescris!

O găsiți pe site-ul Nemira sau pe elefant.ro, cu 10 lei. Sau la magazinul lor, pe Magheru, la același preț. Dacă o vreți, mai bine să o luați de la sursă, pentru că în altă parte poate fi ceva mai scumpă, și ar fi mai eficient să mai puneți niște lei la diferență și să cumpărați Oscar Wilde și Ringul Morții, o altă carte din serie, disponibilă zilele astea în librărie.

Așadar, în caz că v-am convins, lectură plăcută!

Categories
Corlicisime

Am obosit

Asta este una din zilele mele ploioaaase și gri, în care tot ce vreau este să arunc de pe mine armura de cavaler veșnic vesel și să mă arunc în pat, să dorm până nu mai știu de mine, și să bat pe oricine încearcă să mă trezească.

Am obosit. Se întâmplă pre multe, și mă simt prea mică să lupt cu toate. Știu că sunt abia la început, că voi avea și probleme mult mai mari de atât. Dar acum simt că țin piept unor treburi pe care nu eu le-am declanșat, simt că ar trebui să lupt alături de cineva, nu singură.

Am obosit foarte, foarte tare. Și ori mă lasă nervii, ori renunțatul la țigări își spune cuvântul. Am ajuns la câteva pe săptămână, și, ce-i drept, le simt lipsa zdravăn. Corpul meu încă învață să ia energie din altă parte, și mă termină fizic, de cum încetez activitatea. Cum vine asta? Simplu: fac ceva, mă concentrez,  îmi acaparează toată atenția. Iar când încetez, sau când ajung acasă, mă simt terminată. Mănânc și cad în pat, secerată.

Primul lucru pe care o să îl fac de îndată ce mă liniștesc cu partea administrativă, va fi să merg la medic. Am nevoie de o sursă de energie sigură și sănătoasă.

Până atunci, mă bag la somn. Poate mă voi trezi mai optimistă.

Categories
Corlicisime

Cum o să ia bătaie Ciprian și Emil de la mine

Zilele astea, ai mei ca floricelele, Emilientul menune și cu Ciprian cel Stoian, nu mai au loc unul de altul. Ca doi cocoși în ringul de luptă, se ard cu replici care mai de care mai ale dracu.

Emilosu crapă ce ciudă că Cipriotu are link la Ateliere și el nu, ăstălaltu nu mai are loc de narcisismul primului.

Că ăla e plin de el, că ălălalt nu a luat bacu și mănâncă „I” -uri ca nesătulul. Au dreptate amândoi.

Emil e narcisist până în măduva oaselor! Este pisălog, și enervant, și spammer, și se gândește numai la binele propriu.

Stoian are probleme cu gramatica, își dă singur like și e al naibii ne insistent și el când i se pune pata!

Dar știți ce? Fără susținerea lor, eu nu eram unde sunt azi! Dacă nu mă bătea la cap narcisistul vieții, nu călcam veci la vreun blogmeet, și nu scoteam vreodată fața la evenimente!

Dacă nu era Stoian, nu aveam curaj să trec pe domeniu. Nu aflam de multe evenimente, nu aveam curaj să pun unele întrebări.

Sunt ai dracului de enervanți amândoi, asta garantez! Dar mai pot garanta că dincolo de pisălogeala asta, care nu e deloc aparentă, se află doi băieți buni. Care sunt se cred prea cool să recunoască faptul că ei de fapt sunt prieteni de nădejde.

Așadar, de la Corli rugăminte, către toți ce vor fi prezenți la următorul blog-meet:

Dacă ajung, veniți careva cu o pereche de mănuși de box, să nu îmi zdrelesc pumnișorii, și așa fragili, când le ard câte una o mamă de bătaie astora, să mă lase dracului cu heităreala vieții, că nu am nici timp, nici chef de asta acum. Am altele pe cap. Zău așa!

P.S. : Și ca să vedeți că sunt și eu dată Dracului, să vă moară nervii scadă vizualizările dacă pun vreun link!

Categories
Corlicisime

Finalul fericit nu există

Ne plângem mereu, mereu, că viața nu este ca filmul. Că în filme, totul este roz și frumos, iar în viața reală nimic nu se termină așa.

Ei bine, asta pentru că nici filmul nu prezintă finalul poveștii. Dacă povestea ar avea un final fericit, i-ar arăta probabil pe protagoniști, murind zâmbîreți la adânci bătrânețe. Dar nu. Avem parte doar de finalul cinematografic a două ore ce ne-au expus frânturi de viață.

Personajele unui film trec prin tot felul de capcane, de grutăți, iar ceea ce vedem noi pe ecran sunt călătorii inițiatice. Vedem etapa care a maturizat eroii, cea mai importantă a vieții lor. Vedem cât de greu este să treci peste diferite întâmplări, cât de inventiv trebuie să fii uneori.

Iar finalul nu prezintă simplă fericire. Finalul prezintă personaje, la finalul unei etape, așteptând să vadă ce va urma. Oamenii aceia nu sunt fericiți, ci doritori să afle ce îi mai așteaptă. Nu vor rămâne înghețați în starea aia de zâmbet tâmp, ci vor merge mai departe.

Însă la finalul văzut de noi, pur și simplu își trag sufletul și privesc spre viitor. Se gândesc la ce vor face mai departe, la provocările și mai mari care îi așteaptă.

Așa că dragii mei, dacă prin viață ca în filme așteptați un final fericit, nu veți avea parte prea curând de unul.

Dacă în schimb, înțelegeți pragul dintre două etape foarte importante ale vieții, sau dintre două încercări care nu au reușit să vă doboare, veți avea parte de o viață mult mai interesantă decât  filmul! Viață pe care sper să nu o vizionați, ci să o trăiți cu zâmbetul pe buze!

Categories
Corlicisime

Despre angajări la școală

Spuneam ieri că sunt de acord cu Chinezul când spune că ar trebui ca Social Media să fie studiată în școli. Și mai cred că în școli, din liceu de exemplu, tinerii ar trebui să învețe câte ceva despre piața muncii, angajări.

Nu știu cum s-ar numi un astfel de curs, sau dacă nu cumva, prin anumite școli, deja se predă.

Eu știu că am învățat ceva mai multe despre un CV abia când am avut nevoie de unul. În anul 2 de facultate, când am făcut câteva luni de voluntariat la Crucea Roșie. Nimic extraordinar, dar mi-a făcut plăcere. În fine. Era nevoie de CV, iar eu și colega cu care am mers acolo am dat din colț în colț ca să facem ceva, acolo.

Categories
Mă inspiră

România mea frumoasă

Mie îmi place România. Și singurul regret în ceea ce o privește, este că nu am vizitat mai mult din ea. În mare parte pentru că nu mă omor cu excursiile, și nici nu prea am o gașcă formată, cu care să mă mobilizez să văd cât mai multe.

Avem o țară superbă. Sunt multe de vizitat la noi. Și, dacă vei căuta cu atenție, vei găsi și prețuri acceptabile să călătorești. Mai ales ca student, cu reduceri la tren și toate cele. Sunt o groază de obiective turistice din România care trebuie vizitate.

Ultima mea escapadă, la Sibiu, a fost cu trenul. Mult de mers, recunosc. Dar s-a meritat. M-am cazat cu prietene la o pensiune, și am plătit cam 50 de Roni pe noapte. Am avut mâncare la noi, căci vizita a durat doar un week-end, și am mâncat la restaurant doar pentru a ne satisface curiozitatea culinară a ciorbiței în pâine.

Mi-am propus atunci să vizitez Sighișoara. Tot citesc despre ea, și văd, prin experiența altora, un oraș superb, încărcat de istorie, cu foarte multe obiective turistice în raport cu mărimea și numărul de vizitatori.

Sighișoara este unică în Europa. Este monument istoric, singurul locuit de pe continent.

De Brașov nu vă mai zic! Nu l-am mai văzut de vreo 7 ani!

Iar Cimitirul Vesel așteaptă acolo, să îl vizitez. Să văd cum râdeau strămoșii în fața morții. Este ceva ce trebuie să fac, neapărat. Cred că aș avea multe de învățat. De exemplu, faptul că nimic nu ar trebui să mă sperie, nimic nu ar trebui să mă oprească din drumul  meu. Să îmi arate că nici măcar moartea nu este cu adevărat sfârșitul, când trăiești o viață fără regrete.

Și mai vreau să văd mănăstirile din Moldova. Mama este moldoveancă iar eu nu am vizitat nici măcar Voronețul.

Ca să nu mai spun de Delta Dunării. Sau de Sfinx. Sau de Ocnele Saline.

Eu nu sunt genul de om care să plece în vacanțe la mare sau la munte așa, de agrement. Îmi place să rămân cu ceva din locurile prin care trec. Să revin acasă și să povestesc pe nerăsuflate ce bucățele de istorie am mai descoperit, ce colțuri de țară am mai văzut, și au fost superbe.

Este plictisitor să povestesc despre cum am stat cu fundul pe șezlong.

Voi ce ați vizitat prin România? Ce îmi recomandați să văd?

Categories
Corlicisime

Social Media la școală

Da, cred și eu că Social Media ar trebui învățată în școli. Și, de la o anumită vârstă, tinerii ar trebui să fie educați și cu privire la piața muncii.

De ce Social Media? Chinezu a venit cu ideea. Numai că eu am alte argumente, chiar dacă tot pe acolo se află.

Ne place sau nu, internetul este prezent în viața noastră. Copiii au cont de Facebook dinainte de a se naște, și știu să se logheze pe el înainte să cunoască perfect alfabetul. Nu este neapărat ceva ce ar trebui criticat. Nici pe vremea mea nu era așa, și eu am avut TV de la 6, 7 ani și PC de pe la 16. Dar generația din urmă se naște jucând Angry Birds pe tabletă și cu MP3-ul pornit.

Toți avem conturi de YM, Facebook (again) Twitter și câte și mai câte. Dacă Social Media ar fi învățată odată cu apăsatul butonului Like, am ști și cum să folosim mediile astea de comunicare mai eficient. Nu credeți?

Categories
Corlicisime

Nașterea Legendei – Cei cinci

Luana avea 21 de ani. Era o fată frumoasă, brunetă, cu ochi verzi. Ieșise de la cursuri, de câteva ore bune, și se plimba calmă pe malul Mediteranei. Se înserase de ceva timp, dar nici gând să se întoarcă acasă. Mergea fără țintă, pierdută în gânduri. Ușor, se apropie de ea Andrei. Îl știa de mai puțin de un an. Cârlionțatul brunet cu ochi verzi se strecurase în existența ei pe nevăzute și nesimțite:

– Știi, mă gândeam eu că am să te găsesc aici. Acasă nu…la bibliotecă nu…nici la clubul de antropologie…trebuia să fie plaja!

– Da…devin previzibilă…ce pot să spun?

Spre surprinderea ei, băiatul nu zâmbi. Părea îngrijorat.

– S-a întâmplat ceva?

– Nimic grav. Sau cel puțin așa sper. Vino cu mine.

-Bine dragă, dacă zici…

Se îndreptară spre Ford-ul Mustang roșu, din 67. O pasiune a lui pe care Luana o admira în secret, deși nu o spusese niciodată. Se simțea neliniștită. Andrei nu era un tip misterios. Și nici un vitezoman, ceea ce a speriat-o și mai mult. Mergeau pe un drum pe care nu mai merseseră niciodată, și care nici nu părea circulat des. Ceea ce a speriat-o și mai tare, a fost faptul ca fără avertisment, se îndreptară brusc spre o stâncă. Era atât de șocată, că nu putea vorbi.