Ce faci atunci când simți că nu mai poți?
Ce faci când ți se pare că toți te-au uitat, te-au lăsa singur și gol, să suferi în tăcere? Când simți că oricât ai striga, ajutorul nu mai vine?
Ce faci atunci când începi să cazi, cu viteză tot mai mare? Te apuci de orice găsești pe marginea prăpastiei, sau aștepți să ajungi jos, grămadă?
Te agăți de orice fărâmă de speranță, cu riscul să nu apuci cum trebuie? Riști să te rănești în încercarea disperată de a te salva, cu gândul că poate, la următoarea tentativă te vei apuca mai strâns ca înainte?
Sau cazi ca un bolovan, și riști ca jos să te faci una cu pământul, dar să suferi numai durerea căderii? Astfel, eviți, ce e drept, juliturile primei variante. Durerea este mai bruscă, dar o simți abia la capătul căderii. Pe când, dacă tot încerci să te oprești, te vei murdări, te vei tăia, te vei umple de julituri.
Odată ajuns jos, vei simți și usturimea tentativelor eșuate de salvare.
Și totuși, dacă alegi a doua variantă, nu vei ști niciodată dacă ai fi reușit să te prinzi de ceva în cădere…
7 replies on “În cădere”
Cică nu există “nu pot”, există doar “nu vreau”… o spun răspicat cei ce n-au simţit niciodată pe pielea lor cum e să nu poţi…
Foarte bine zis!
Mai exista varianta sa “te prinda” cineva fix inainte sa cazi…cat de norocos sa fii 😉
Aia eu o numesc binecuvantare. Cand cineva intinde mana sa te prinda, risca automat sa cada cu tine cu tot. Foarte rar asemenea oameni.
Ce fac ? Ma gandesc ca poate inca exista speranta!
Speranta exista mereu. Speranta ca nu incerci degeaba sa te agati, sau speranta ca vei fi in stare sa te aduni dupa ce dai de fundul prapastiei. Ce alegi?
Oricare din variante… ori mor odata cu speranta… 😀