Categories
Corlicisime

Blogger partener SuperBlog

Iată că a venit şi vremea ultimei provocări marca Spring SuperBlog 2013. A fost o ediţie frumoasă de tot, cu provocări în mare parte feminine, recunosc. Ar fi trebuit, cred, să fie mai uşoară pentru femei. Dar faptul că până acum primele locuri sunt ocupate în mare de bărbaţi, spune, cred, că tocmai tovarăşii bloggeri s-au ambiţionat cel mai tare. Şi au spus celor ce s-au retras din competiţie pe motive de feminitate excesivă un mare “Ete mă că se poate!!!” Băieţi, jos pălăria!

Ceea ce am apreciat eu mereu la SuperBlog, adică de pri octombrie, este competiţia loială dintre participaţi. A mai fost râcă pe ici, pe colo, dar, în ansamblu, suntem o mare şi fantastică echipă ai cărei membri participă individual, din întâmplare, la acelaşi concurs.

Pe asta aş miza ca blogger partener. Pe echipă şi pe unitate. Şi aş vrea să îi cunosc mai bine pe fiecare în parte. M-aş alia cu ceilalţi bloggeri parteneri şi aş lua interviuri. Să aflu cine şi de ce s-a apucat de blogăreală, cum s-a aflat de competiţie, cu cine s-a împrietenit pe aici, prin SuperBlog. Aş vrea să ştiu favoriţii fiecăruia din competiţie, cu argumente, pe 3 categorii: concurenţi, bloguri şi oameni din spatele blogului. Aş vrea să intru mai bine în inima competiţiei, în cunoaşterea bloggerilor.

Şi aş vrea să ştiu asemenea lucruri şi despre sponsori. Ce vă place, dragi sponsori, la această competiţie? Ce fel de articole v-au emoţionat? Cine v-a amuzat? Daţi-mi vă rog, exemple de situaţii în care v-a fost extrem de greu să alegeţi primii clasaţi. Dacă aţi fost juraţi şi în ediţiile trecute, vedeţi vreo schimbare? Cum ne simţiţi acum, faţă de atunci?

În speranţa că îşi vor odihni ochii pe aici şi câţiva dintre camarazii SuperBlog, spun asta: dacă aveţi răspuns la cele de mai sus, nu ezitaţi să răspundeţi. Nu neapărat aici. Poate pe grup, sau poate cu un articol. Vreau să vă cunosc mai bine!

Eu am aflat de SuperBlog anul trecut, prin grupurile Facebook. Am participat cu BlogEvent. Le-am cunoscut pe Ramona Bascianu, Otilia Pintilioaie şi Larisa Petcu. Iar anul acesta, am prins drag de Radu Cindrea şi Alexa Alexia, printre muuuulţi, mulţi alţii.

Cel mai tare şi mai tare am apreciat sentimentul de apartenenţă. Ador să scriu, să blogăresc. Iar la Gală, am simţit energia aceea dată de oamenii talentaţi. Am simţit că sunt undeva unde bat toate inimile ca a mea, că printre acei oameni îmi este locul. Senzaţia aia că în momentul acela, din acea zi, nu puteam să fiu nicăieri altundeva, căci dacă aş fi fost, lumea s-ar fi dat peste cap. Că pot să spun orice, iar cei din jur vor înţelege.

De asta am revenit în SuperBlog.

Dragii mei, ne vedem la toamnă! Vă pup şi vă respect! Printre voi, sufletul meu se simte acasă.

 

Categories
Corlicisime

Fluturele de cerneala

De ceva timp, vreo cinci ani cred, lumea crede că am o obsesie pentru fluturi.

Să vă spun cum a început totul. Înaintea anului 2 de facultate, m-am apucat de primul blog. Îmi era dor să scriu. Scriu de când mă ştiu. Sau, mă rog, de când am învăţat. Ba poveşti, ba discursuri pentru cine ştie ce eveniment pe la şcoală. În facultate, nu am mai avut ocazia să îmi exersez pasiunea, aşa că m-am apucat de blog, pentru vă voiam şi un oarecare feed-back la ceea ce făceam.

Nu am ştiut ce nume să dau primului blog, aşa că m-am uitat pe geam. Era vară, era cald, moleşeală, simţeam nevoia să mă aflu în câmp, printre flori şi fluturi. Iar nevoia aceea, imaginea cu gângănii zburând pe lângă mine, mi-a dat ideea pentru numele blogului: Printre fluturi.

Cu timpul, am început să cumpăr mici nimicuri ce reprezentau aceste insecte: mai un cercel, mai un colier, un breloc. Iar câtiva prieteni au început să asocieze fluturii cu mine, nefiind conştienţi cu toţii că eu de fapt cumpăr acele lucruşoare din dorinţa de a-mi materializa blogul.

Fluturii înseamnă pentru mine conturul şi corpul pasiunii pentru scris. Înseamnă revenirea la ceea ce mie îmi place să fac cel mai mult pe lumea asta. Fluturii sunt felul meu de a spune: uite, ăsta este lucrul pe care nu o să îl iei niciodată de la mine, pentru că ador să scriu şi nu o să mă las niciodată!

Anii au trecut, de când am scris prima dată pe un blog, dar, după cum vedeţi, fluturii rămân. Am chiar acum fluturi în logo. Simt nevoia să îi am undeva, să mă înveselească, precum o prelungire a momentelor de inspiraţie.

Desigur, am să caut mereu şi să îmi fac mici cadouri în formă de fluture. Până în ziua în care voi găsi acel accesoriu mic şi drăgălaş, din argint preferabil, foarte uşor de asortat, pe care să îl port mereu, şi să îmi fie un fel de mascotă materială a blogului.

Categories
Corlicisime

Trăistuţe fermecate

Asta caut eu la fiecare din poşetele şi genţile mele. Nu contează cât sunt de mici sau de mari, contează să fie încăpătoare.

În geanta pe care o car după mine acum, puteţi găsi aşa: vreo două seturi de cursuri, un portfard în care ţin ceaiuri şi medicamente, un bloc notes, portofelul, pixuri, markere, chei. Şi vorbim de o trăistuţă clasică, textilă, mare, dreptunghiulară. Din cele casual. Uşor de asortat, şi plină de “tăti celi”.

Este foarte important pentru mine să ştiu sigur că în geantuţa mea poate să incapă cam tot ce am nevoie. Pe lângă cele menţionate deja, trebuie să încapă acolo o punguţă de gustărele, sau câteva fructe, şi o sticluţă de suc.

Asta dacă vorbim de genţi mari.

În cele micuţe, pe care tot încăpătoare le vreau, trebuie să încapă fără probleme portofelul, telefonul, câteva pliculeţe de ceai, nişte plasturi, cheile, şi tot felul de alte nimicuri, în funcţie de locul în care merg cu ele. De obicei le port pe tren, aşa că este esenţial să aibă un buzunărel cu fermoar.

Cât despre mărci şi preţuri…preferinţele diferă de bugetul meu la momentul achizionării gentuţei. Aş putea da ceva mai mulţi bani pe ceva de calitate, din piele întoarsă, precum câteva din gentuţele de pe Reeija, sau aş putea să dau maxim 20 de RON pe ceva de la metrou.

Singura constantă în alegerea genţii de vis rămâne nevoia de spaţiu, fără ca accesoriul să fie neapărat unul mare.

Iar asta pentru că ador să am la mine absolut tot ceea ce am nevoie, să ştiu sigur că atunci când bag mâna în geanta voi rezolva ceva cu ce scot de acolo. Geanta este accesoriul cel mai important al unei femei, iar a mea trebuie să mă facă să mă simt în siguranţă.

Plus că o să ador mereu privirile perplexe ale celor care nu au aceleaşi obiceiuri ca mine şi rămân surprinşi când observă că am o trăistuţă magică, din care nu ştii niciodată ce urmează să scot.

Geanta este, cum spuneam, accesoriul cel mai important. Trebuie să fie micul nostru univers, gata oricând să ne sară în ajutor la nevoie. Geanta trebuie să reprezinte eternul şi misterul feminin, să fascineze prin conţinut şi maleabilitate.

Ce reprezintă geanta pentru voi?

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2013.

Categories
Mă inspiră

Ventriloci la Românii au talent

Primul ventriloc pe care l-am admirat este Eduard Andrei. Un om cu o inimă mare. L-am cunoscut la #reloadedsmile, un eveniment caritabil organizat de o bloggeriţă.

L-am admirat apoi la Românii au Talent. Tot acolo am văzut un alt ventriloc, Crina Zvobodă. Din nu ştiu ce motive, “ai noştri” mi se par mai naturali, mai credibili şi mai talentaţi decât cei pe care îi tot văd pe YouTube.

Voi ce credeţi?

 

 

Categories
Corlicisime

Bine aţi venit în Kerkyra

Bună ziua dragii mei. Astăzi, după cum ştiţi, astăzi veţi afla mai multe despre excursia dumneavoastră în Corfu. Vă mulţumesc pentru că, la sugestia făcută de Agenţia de Turism Paralela 45, aţi ales firma noastră să vă fie ghid prin Corfu.

Din moment ce abia aţi ajuns şi este deja ora 19, nu ne vom începe aventura pe Insulă până mâine. În broşurile ce tocmai le-aţi primit veţi găsi câteva restaurante, cafenele, precum şi câteva cluburi, pentru doritori.

Obiectivele turistice le vom admira împreună, începând de mâine. Aveţi pe ultima pagină a broşurii un mic chestionar, cu trei itinerarii posibile, pe care le vom parcurge în funcţie de dorinţele majorităţii. Am să vă rog să îl completaţi, folosind aceste pixuri şi să mi le daţi la sfârşitul prezentării, pentru a organiza vizitele de mâine şi poimâine. Dacă este ceva de aţi vrea să vedeţi şi nu regăsiţi pe listă, scrieţi pur şi simplu numele respectivei locaţii şi promit că vom face totul să aveţi parte de o vacanta in Corfu cât mai plăcută.

Astăzi nu vă spun multe, probabil oboseala nici nu vă va permite multă atenţie. Dar am să vă spun legenda insulei. Numele provine de la Korkyra, o nimfă, de care Poseidon, zeul mărilor, s-a îndrăgostit, a răpit-o şi a adus-0 aici. A numit apoi insula după frumoasa fiinţă. Forma de Korkyra a devenit încet Kerkyra, nume pe care italienii l-au făcut cunoscut drept Corfu.

Oraşul în care ne aflăm, care dă şi numele insulei, este supranumit Oraşul Celor Trei Castele. Nu este greu de ghicit de ce, presupun. Există aici peste 20 de muzee, pe care, din fericire, veţi avea timp să le vizitaţi, căci, din ce am înţeles, veţi fi aici cu toţii două săptămâni.

Câteva obiective turistice pe care cred că nu trebuie să le rataţi, iar din acest motiv le aveţi în itinerariu, sunt: Vechiul Oras, piaţa publică Spianada, vechea fortăreaţă Palaio Frourio şi Palaia Anaktora. Le vom vedea în următoarele două zile, urmând ca după aceea să ne aventurăm pe Insulă, unde, promit, vă aşteaptă surprize din cele mai frumoase.

Aţi pregătit aparatele foto?

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2013.

Categories
Corlicisime

Deşeuri

De ceva timp, pe aici, prin apartamentul în care sau cu chirie în frumosul Bucureşti, se adună tot felul de tâmpenii, numai bune de aruncat, pe care îmi e teamă să le arunc.

De ce? Pentru că vorbim de încărcătoare de telefon uzate, un fier de călcat cu cablul dus, câteva telefoane scoase din uz…treburi de astea. Pe care îmi este teamă să le arunc pur şi simplu. Adică, dacă ajung astea la gunoi, nu…poluează?

Cred că nimicurile astea sunt cel mai dificil de reciclat. Nu e ca şi cum aş strânge sticle de plastic, pe care le arunc grămadă pe terasă, şi când se adună destule, iau frumos o geantă din aceea mare, le strâng frumos, şi le duc la containerul special, două staţii de tramvai mai încolo.

Nu avem cutii pentru chestii care se scurcircuitează la colţul blocului.

Există, desigur, oameni ca cei de la reciclo.ro, care adună d-alde astea, pentru binele planetei. Dar să chemi lumea cu maşină, cu toate cele, pentru o cutiuţă de nimicuri, mai mare ruşinea.

Aşa că stau şi mă întreb, dacă nu cumva există puncte de colectare în Bucureşti. Puncte de colectare fizice, nu companii pe care să le suni şi să vină. Puncte precum cutiile alea pentru baterii uzate, de prin marile magazine.

Nu de alta, dar nici nu are rost să stau cu căblăraia acasă, până adun destule cât să nu simt că aş chema pe cineva degeaba.

Ar fi foarte util şi dacă s-ar organiza o “colectă” , o dată pe lună să spunem, în Bucureşti, de fiecare dată în alt parc, din alt sector.

Sau se organizează şi eu nu ştiu?

Categories
Mă inspiră

Costumul de baie ideal şi viaţa mea…salvată de unul

Vine vara bine-mi pare!!!

Este deja aproape aprilie, mâine poimâine este mai, şi vine vara în viteză. Îmi este dor să îmi fie cald, să beau ceai şi Cola cu gheaţă, să fac duşuri calde tot mai des.

Un mare plan al meu pentru vara asta este să merg mai des la ştrand. Sau piscină. Sau naiba ştie cum îi spun pe aici bucureştenii.  Iar pentru asta o să am nevoie de un costum de baie.

Acum, eu de la un costum de baie am anumite pretenţii. O să înţelegeţi la final de ce. Ca să porţi un costum de baie trebuie să ai încredere în el, să te simţi bine, să se asorteze cu personalitatea ta, să te evidenţieze. D-aia, există genuri de costume de baie pe care nu le înţeleg. Pentru ca un costum de baie să se asorteze cu mine, trebuie să fie minuscul, şi totuşi decent. Să arăt bine în el, fără să fiu dezbrăcată de tot. Mă voi folosi de câteva articole de acest tip de pe jolidon.ro să exemplific. Să spun ce îmi place şi ce nu, folosind probe de pe un sigur site, ca să nu avem vorbe după aia, că favorizez pe nush cine. Un site, mai multe costume de baie.

Eu mă bronzez foarte uşor. Pielea mea se închide la culoare după câteva ore de stat în soare, se arde greu. Partea frumoasă este că nu mă aleg niciodată cu dungi. Nuanţa cafenie ajunge puţin şi sub ce port, aşa că atunci când scot hainele nu râmân cu ele desenate pe mine. Mooootiv pentru care nu am să înţeleg NICIODATĂ de ce poartă lumea costule de baie uni.

Dacă aş purta eu un asemenea costum, nu vreau nici să am coşmaruri cu halul de desene cu care m-aş alege pe mine. Şi nu ar fi un lucru rău, dacă nu aş fi o fană a hainelor subţiri, vaporoase şi decupate pe timp de vară. Dar eu fiind eu….

În seria a doua de “nepurtabile” regăsim costumul de sportiv. Dacă aş purta treaba asta în lume, m-aş condamna la o vară fără maieuţe cu bretele. Tristă şi sufocantă vară aş avea…

Iar acum, costumul de vis. Pregătiţi-vă, că o să fie de citit! Întâi sutienul, şi apoi bikineii, ok? Sper ca cei de la Jolidon să înţeleagă că nu critic nimic, ci doar arăt ce îmi place şi ce nu.

– sutienul trebuie să aibă cupele triunghiulare sau normale şi mici, dar totuşi să acopere – din acelaşi motiv al bronzării turbo (spun aici că nu îmi plac acele cupe cocoţate după gât, dar nici cu sutien bandă nu îmi place, pentru că am totuşi sânii greuţi şi nu l-ar ţine)

Aşa NU Aşa DA

– chiloţelul trebuie să fie plin – mă simt în fundul gol cu tanga, nu ştiu de ce, nu vă uitaţi urât la mine – bikinei tăticu…la mine bikineii sunt ăia la jumătatea fundului, nici tanga nici “paraşuţi” ; dacă port paraşuti, nu se vor mula niciodată pe fundul meu cum trebuie – am fundul bombat, de formă ciudată, şi cum mă ud în chiloţei întregi “de tot” sau î boxeri, arăt ca un bebelac într-un scutec trist, dacă înţelegeţi unde bat; nu am găt poze să exemplific din păcate

– culoarea – roşu, portocaliu sau fuchsia, pe cât posibil, sau pur şi simplu pasteluri vesele – ideea este că nu îmi plac costumele de baie albe sau negre, pur şi simplu, ci imprimeurile florale, combinaţiile proaspete – când vezi o fată într-un costum de baie, trebuie să te gândeşti la cât de bine se asortează cu vara, nu cu poarta de la ştrand sau cu zidul de la clădirea alăturată

 

– accesoriile – LIPSĂ – pe bune, nu înţeleg de ce poartă fetele costume de baie cu catarame şi zdrangănele – costumul de baie se poartă singurel, fără aiureli atârnate

După cum vă daţi seama, ultimul costum de baie este preferatul meu de pe magazinul online ales.  În încheiere, vă povestesc de ce am atâtea pretenţii la alegerea acestui articol vestimentar şi cum mi-a salvat viaţa.

Tocmai terminasem clasa a 12a. Erau zilele bacului. Muncisem mult, şi ca să scap de emoţii, mama nu mă lăsa să stau în casă ziua. Mă trimitea afară, cu prietenele. Aşa că m-am dus eu frumos “la Motru-n vale”. Pentru necunoscători, este locul unde motrenii se bălăcesc la râu.

Pe vremea aia, mă chinuiam să învăţ să înot. Problema la faza asta este că mie nu îmi este frică de apă. DELOC!!!! Tocmai de aia este o problemă. În unele locuri pe râu, apa trecea de mine. Eu mă chinuiam să plutesc, mai la deal, mai la vale. Mi-a ieşit de vreo două ori, aşa că, exact în minutul în care s-a decis plecarea acasă, mintea mea de aventurier a zis să ies din râu pe la “apă mare”.

Aşa că m-am aventurat, am dat din mâini, bineînţeles că nu am plutit, am încercat să ating pământul cu tălpile şi nici asta nu am reuşit. În loc să mă panichez ca o fiinţă vie şi întreagă la minte, am continuat să încerc să înot. Simţeam cum de duce naibii oxigenul din mine, cum mă sufoc, dar eram extrem de calmă!!!

Şi, când să trec pe malul ălălalt, dar nu al râului, m-am simţit smuncită afară din apă. Prietenele mele ieşiră din râu, văzuseră că nu sunt pe mal, iar una din ele se întorsese după mine. Apa fiind mâloasă, nu mă văzuse din prima.

Norocul meu a fost costumul de baie, roşu-portocaliu, cu şireturi imense prinse după gât, care plutiseră până deasupra mea, fiind văzute de fată. Un banal costum de baie mi-a salvat viaţa în acea zi. Alături de prietena mea, care s-a aventurat după mine.

Probabil nu o să mă credeţi, dar experienţa respectivă nu m-a speriat. Atât de absentă e frica mea de apă. Era să mor în ziua aia, am fost scoasă la mal ca un câine ud, şi totuşi nu mi-ar fi frică să mă aventurez iar.

Şi da, cu ocazia asta sper să se prindă vreun super-blogger de faptul că vreaaaau să învăăăăăăţ să înooooot!!! De aia am scris proba astfel pentru Spring Super Blog 2013. Cine se bagă?

Categories
Muzica

Tu în ce crezi?

Îl iubesc pe Horia Brenciu! Aşa cum un consumator de artă iubeşte artistul care îi face viaţa mai frumoasă. Îl iubesc pentru că este vesel, sensibil şi pentru că ajunge la sufletul meu cu absolut tot ceea ce cântă. Pentru că atunci când Brenciulică prinde glas, inima mea devine o harpă ce îşi tremură singură corzile la emoţia simţită.

Iată cântecul ce îmi poate face oricând ziua mai frumoasă, din repertoriul Voltaj, cântând cu Brenciu. Eu cred în artă, cred în felul în care ne poate face mai buni, cred în relaţia magică dintre artişti şi fiinţe ce rezonează la artă.

Tu în ce crezi azi?

 

Categories
Corlicisime

Sabina şi bentiţa

Pentru cei care nu ştiu, Sabina este o adolescentă care a mers la şcoală cu o bentiţă tricoloră pe căpşor, primind în schimb ameninţări cu moartea.

Am citit de ea la Emil şi am auzit apoi povestea toată la radio. Fata a avut “tupeul” să meargă la şcoală cu bentiţa aia tocmai de nu ştiu de zi importantă pentru unguri, ca naţiune. Asta în condiţiile în care, de 1 decembrie, afurisiţii de colegi care au pornit războiul veniseră la şcoală cu harta tării lor şi se dăduseră mari anti-români.

Apoi mă băieţi, ăştia cu ameninţările, ce vă apucă fraţii mei??? Voi vă daţi seama că din cauza  gunoaielor  ca voi, sunt înjuraţi ungurii la fiecare pas??? Din cauza ăstora ca voi, oamenii cinstiţi, muncitori, care trăiesc în România fără să latre că sunt mari şi tari, sunt judecaţi! Le lipiţi o etichetă uriaşă pe frunte, de certăreţi, anti-români şi naiba mai ştie ce, când ei vor doar o viaţă liniştită.

Aşa cum ţiganii împuţiţi îi trag în jos pe cei care muncesc o viaţă, îşi deschid afaceri, sunt decenţi, deştepţi şi ar trebui să ne mândrim cu ei.

Ştiţi foarte bine cât de uşor se pune o etichetă în ţara asta. Chiar vreţi să fiţi voi ăia care o prind, cu un semn mare de tot, de numele unei întregi comunităţi???

În plus, ce mă deranjează şi mai tare, este atitudinea dirigintei, care ar fi pus-o pe fată să dea jos bentiţa, să nu instige.

Dragii mei, dar de curvele alea mici care merg la şcoală dezbrăcate şi machiate strident de ce nu se ia nimeni cu atâta foc? Şi ne mai mirăm că şcolile se duc în jos la viteza asta??? Mesajul unei femei întregi la minte, ar trebui să spună că poţi să vii la şcoală şi cu o găină ouătoare pe cap, dacă eşti decentă şi ai respect pentru cei din jur. Dar nu!!! Problema femeii, în momentul ăla, era că una din eleve poartă o bentiţă colorată. Şi mai zice lumea că tinerii din ziua de azi sunt problema.

Nu sunt naţionalistă dragii mei. Nu la modul ăsta. Pe mine, în situaţia dată, pe calcă pe nervi fix cele numite mai sus. Că o tânără a fost ameninţată cu moartea pentru o amărâtă de bentiţă în primul rând. Dacă ăia aveau minte, o lăsau dracului în pace cu bentiţa lor cu tot. Mesajul era transmis altfel: “Poţi să o porţi şi pe Regina Maria tricoloră dacă ai chef, suntem unguri, suntem mândri, accesoriile tale ne lasă indiferenţi!” Parcă sună altfel, deşi ideea transmisă ar fi cam aceeaşi.

De dirigintă nu mai zic nimic, că mă apuc să înjur.

Cât despre Sabina, mă doare în cot de maturitatea ei la 15 ani şi de unde o să ajungă cu încercarea de a riposta. Sper ca printre mesajele transmise de ea generaţiei din care face parte să se afle şi următorul:

Nu contează ce porţi, sau cum arăţi fizic! Important este ceea ce faci, ceea ce susţii. Cât ai decenţă şi nu răneşti pe nimeni, fizic sau psihic, ai dreptul să faci orice.

Categories
Mă inspiră

Vorbeşti artă şi lux?

Astăzi dragii mei, se întâmplă să vorbim despre artă. Este arta lux? Sau luxul este artă?

Primul lucru la care m-am gândit la citirea întrebării, este înţelesul cuvântului LUX. Pentru că, trebuie să ştiţi, este o întrebare pusă de Spring SuperBlog 2013.

Am căutat în Dex Online, şi am ales o definiţie, ceva mai complexă:

LUX2, (rar) luxuri,s. n. Nivel de viață excesiv de costisitor. ♦ Fast, eleganță, somptuozitate, splendoare. ◊ Loc. adj.De lux = a)extrem de confortabil; care nu reprezintă un lucru de primă necesitate; elegant, somptuos; b) de calitate superioară, de prim rang; select; c) care are articole de calitate superioară și de rafinament. Magazin de lux. ◊ Expr.A face lux = a duce o existență fastuoasă, foarte costisitoare; spec. a se îmbrăca extrem de elegant și de costisitor. – Din fr.luxe,lat.luxus.

Îmi doream să înţeleg pe deplin percepţia “universal valabilă” asupra noţiunii de “lux”, pentru a putea da o părere corectă.

Din fericire, avem aici de-a face cu Elegantine, o mână de oameni ce promovează arta, ca formă de lux prezentată în punctele a), b) şi c). Adică prin calitate, splendoare.

Arta este, zic eu, un fel de simţ. Cu toţii suntem artişti, în sufletul nostru. Suntem cu toţii capabili de lucruri măreţe, superbe, care să bucure inima şi simţurile celor din jur.

Treaba este că unii sunt mai artişti ca alţii. Iar unii se nasc pentru a naşte, la rândul lor, artă, iar alţii se nasc să se bucure de ea. Mai sunt şi bolovanii care se nasc să râdă de ea pentru că nu o înţeleg, dar hai să nu punem la suflet!

Eu sunt un om născut să admire arta. Nu ştiu foarte multe despre curentele artistice, nu am citit biografii de mari pictori. Eu doar mă pierd în opere. Arta mă ajută să visez, să îmi vărs amarul, să iubesc, să mă cunosc, să mă regăsesc. Arta este puntea între mine şi oamenii care mi-au surprins sufletul, fără ca măcar să dorească asta. Arta este o limbă universală, vorbită, în teorie, de toată planeta. Este un mijloc de comunicare între cei care dăruiesc frumuseţe şi cei care ştiu să o primească. Între oameni ca se exprimă şi oameni care ascultă. Între suflete care se avântă în necunoscut şi pasiune şi sufletele care sunt acolo să le prindă pe cele dintâi. Arta este vorbită de toţi. Dar, ca orice limbă, este cunoscută de unii mai mult şi de alţii mai puţin. Unii ştiu să vorbească limba  asta, iar alţii ştiu să comunice folosind-o, în timp ce mare parte a populaţiei o înţelege, dar nu îi poate răspunde aşa cum doreşte.

Poate de asta arta este considerată un lux. Indiferent care ar fi definiţia sa, luxul este accesibil la adevărata sa valoare numai celor care îl înţeleg în totalitate. Luxul nu reprezintă un morman de aur, fildeş, platină şi vreun secret al alchimiei, plutind pe valuri de ambrozie. Poţi să ai cele mai costisitoare obiecte din lume. Dacă nu le înţelegi, dacă nu le simţi, eşti doar un snob pasionat de kitsch, nu un cunoscător. Eşti un neica nimeni care se dă expert.

Concluzia? Suntem cu toţii artişti, aşa cum suntem cu toţii oameni. Unii sunt mai oameni ca alţii. Unii sunt OAMENI, iar alţii chestii care îşi târăsc existenţa de colo până colo, fără să ajute, fără să iubească, fără să le pese.

Şi eu sunt un artist, aşa cum eşti şi tu, dragul meu cititor! De asta mă citeşti, de asta mă înţelegi. Şi te iubesc şi te respect. Pentru că omul care eşti face omul care sunt, OM, prin simplul fapt că îmi dăruieşti o parte din tine, prin timpul tău.

Dar, ia spune: tu ce fel de artist eşti azi?