Categories
Cartea de vineri

O carte

O carte, din toate cele citite, chiar dacă nu sunt ele extrem de multe, este foarte greu de ales. Ciudat de greu!

O să aleg, de astă dată, Prince Caspian, al lui C S Lewis. Este o carte din seria Narnia. Ador Narnia fiindcă descrie exact lumea pe care o visam eu când eram mică. O lume pe care am regăsit-o la vreo 20 de ani şi mi-am dat seama că, 50 de ani înainte să mă nasc, cineva o aşternea pe hârtie.

Am început cu filmele şi apoi, în anul 3 de facultate, aproape falită, am intrat în Cărtureşti şi, cu ultimii bani, am cumparat-o de când am văzut-0: The Chronicles of Narnia – Prince Caspian. Nu regret nici acum. Este mai frumoasă decât tot ce am citit vreodată. Este genul de carte pe care o citeşti plutind, uitând cine eşti sau unde, transformându-te în fiecare dintre personaje, pe rând.

Prinţul Caspian este mai mic, mai fragil şi mai inocent decât ai crede când vezi filmul. Iar Regii şi Reginele mai puţin spectaculoşi, dar parcă mai credibili, mai curajoşi.

Imaginile vizuale care se creează sunt feerice şi mai că te aştepţi să îl vezi pe Aslan sărind de după fotoliul tău din sufragerie.

O recomand din suflet dacă încă se află un copil în inima voastră, dacă mai există zile în care tânjiţi după puţină inocenţă. O veţi primi, garantat!

Iar dacă ştiţi şi alte asemenea cărţi, ia să îmi recomandaţi şi mie!

Categories
Mă inspiră

Spring Super Bloggeriţa de mine

M-am revăzut, sâmbătă, cu Super Bloggerii. Iar pe câţiva dintre ei încep să îi simt prieteni buni.

Otilia mi-a strâns mâna călduros şi m-a pupăcit prieteneşte de cum ne-am văzut. Emil mi-a povestit ce-a făcut cu shaorma. Spanac deja mi se adresează cu “fatăăăă”. Naturalul e un soi de frate mai mare blogosferic. Andrew a fost prezent, ca de obicei, cu un zâmbet cald, şi i-am rămas datoare cu o bere.

Cel mai tare m-a emoţionat Raluca. A venit la mine şi m-a emoţionat, spunând că am emoţionat-o prin cartea dăruită astă iarnă, şi că are de gând să dăruiască, la rândul ei, câteva cărţi. Ei bine, dragă, a doua carte e pe drum! S-a întors, din cauza unei confuzii la adresă, şi trebuie să o retrimit zilele astea.

S-a plecat devreme de pe acolo, din păcate, aşa că iată-ne, rămaşi numai eu, Claudia şi Albert de  la SwissPlan Bizz (la mulţi ani mamei celui din urmă, căci şi-a împărţit fiul cu noi tocmai de ziua ei de naştere, apreciem gestul!), Emil, Daniel, Radu Cindrea, care este exact omul vesel şi original care mă aşteptam să fie, Oana Duma( o dulceaţă ca sarea din bucate!), Otilia, desigur, Raluca şi prietenul ei. Mădălina a ajuns târziu, dar sper că s-a simţit la fel de bine.

S-a cântat la karaoke ca la un foc de tabără, într-o atmosferă caldă şi prietenoasă, alături de cei de la RSS Pub, care ne-au încurajat să ne simţim ca acasă. Apropos, cafeaua lor cu lapte este senzaţionalăăă!

Per total, am avut de la Gală fix ce aşteptam: sentimentul de apartenenţă la o comunitate. Care este tot mai stransă şi mai prietenoasă. Odată devenit SuperBlogger, rămâi SuperBlogger. Este un microb, o senzaţie. O stare mai bine zis.

SuperBlogger nu înseamnă Blogger Super! Nu, nu, nu! Este un blogger care a participat la SuperBlog, a devenit parte din familie, îţi face plăcere să vii să revezi nebunii! Pur şi simplu! Poţi fi SuperBlogger şi ca sponsor, şi ca organizator, şi ca gazdă.

AM ZIS!!!

P.S.: Vă place mândra mea, Emil? Cântam mai tare, să nu-l aud! Psssst! Nu mă daţi de gol, da?

Categories
Corlicisime

Sunt BINE

Cică asta este cea mai mare minciună pe care o spune omul zilelor noastre: sunt bine. Nimic mai neadevărat!

SUNT BINE nu înseamnă SUNT FERICITĂ, nu înseamnă că o duc bine, nu înseamnă că am tot ce îmi trebuie. Înseamnă doar că nu am murit încă de la atâta durere, că încă îmi mai târăsc existenţa, că nu îmi place să mă plâng.

Înseamnă că ori nu am chef de să îţi spun exact cum sunt, ori nu vreau să îţi întristez ziua, ori sunt atât de multe chestii pe care le trăiesc, încât chiar nu vreau să mă apuc să înşir.

SUNT BINE înseamnă că am început să mă obişnuiesc cu anumite trăiri, iar acum caut o cale să  le depăşesc. Înseamnă că încă lupt.

Dacă aş fi renunţat la mine, aş fi plecat privirea în loc să răspund.

Aşa că lasă-mă în pace azi! SUNT BINE!

Categories
Corlicisime

Fotografii

Îmi place să fotografiez, atunci când pun mâna pe câte un aparat. Şi îmi place să mă las fotografiată. Şi nu pun niciodată fotografiile care îmi plac cel mai mult pe reţele de socializare.

Presupun că este o formă de narcisism asta. Să mă tot uit la mine, în poze. Sau poate mi se trage de la faptul că acum mă simt mult mai bine în pielea mea.

Nu mă consider neapărat o femeie frumoasă, nu sunt genul căreia îi place să se afle în centrul atenţiei. Ba, chiar, de cele mai multe ori, sunt chiar opusul, fata care stă liniştită într-un colţ şi admiră jocul de pe margine.

Şi totuşi, pasiunea pentru fotografii…este la fel ca cea pentru machiaj. Este ceva ce îmi place pentru sufletul meu, este un act egoist, pe care îl împart foarte rar, din teama de a fi judecată. Cred că îmi place să mă uit la poze cu mine tocmai dintr-o nesiguranţă  rămasă undeva în subconştient. Cred că pe undeva mă simt răţuşca cea urâtă, şi simt nevoia să văd dovezi că de fapt nu sunt. Dovezi clare, pe cât posibil palpabile.

De asta am adorat să fac poze la banchet, şi ador să fiu fotografiată la blog-meet-uri. Mai este, bineînţeles, şi emoţia pe care o păstrează imaginile. Mă uit uneori pe profilul de Facebook, şi îmi amintesc cum şi unde eram în anumite ipostaze, ce simţeam pe vremea aia, de ce zâmbeam în poze sau de ce ce păream tristă, serioasă. Chiar au îngheţat în timp acele clipe.

Cred că nu ar fi o idee rea să apelez la profesionişti pentru celelalte. Am o prietenă care este tot mai bună la aşa ceva şi mă roagă de multicel cu o şedinţă foto. Cred că o să am fotograf profesionist şi la nuntă, şi la botez. Şi pe ambele am să le fac la Sighişoara. O să am un fotograf de nunta din Sibiu . Sau în oraşul natal al soţului. Nu în Motru. Nu am chef. Şi nici în Buc. Nu ştiu de ce nu vreau în Buc. Oricum, într-un loc magic, să merite să rămână îngheţat în timp, alături de toate celelalte…