Categories
Corlicisime

A mai trecut un an…

ertAproape că a trecut şi 2013. Ce lasă în urma lui? O Luciana ceva mai matură şi mai sigură pe ea. O fată care anul ăsta, a avut o revelaţie: adoră să fie parte dintr-un colectiv, pentru că întreaga ei fiinţă are nevoie de fericirea altora ca să meargă mai departe.

Mi-am dat seama, în sfârşit, că IRina are dreptate. Nu sunt omul singur care mă credeam. Şi mai are dreptate fătuca într-o privinţă: nu sunt bloggeriţa aia care scrie des. Am încercat. Nu-s. Sunt cea care scrie foarte rar, din adâncul sufletului, iar atunci când o face, transmite ceva.

Acestea fiind spuse, trebuie să mulţumesc anului care a trecut. Mi-a adus mai multe decât cei care au trecut. Pentru mine, 13 a fost de data asta cu noroc. Mi-am făcut prieteni noi. Am învăţat lucruri noi. Am văzut locuri noi. Şi mi-am făcut, pentru până oi face 25 de anişori, o listă. Una banală, aparent, dar de suflet pentru mine. De 25 de lucruri. Unele noi, altele de care mi-e dor. Am bifat 3 în 3 luni. Mă gândii să vă arăt. M-a inpirat Cristian, care a învăţat 19 lucruri până la 19 ani. Ca să ţin evidenţa mai cu spor şi pentru inspiraţie, folosesc bucketlist.org.

Categories
Corlicisime

Un om mic

ElfaBat pe umăr un fost coleg de liceu, în club. Omul se întoarce, se uită pe deasupra mea, nu vede pe nimeni și își vede de dans.

Urc singură și fără bagaj în lift. Apăs butonul să urc la 5. Iar apoi scutur bine liftul și țopăi. Liftul nu m-a “simțit” de la început.

Pentru ca lumina de pe scară să mă “vadă”, mă plimb pe tot holul fluturând energic mâinile, țopăi puțin ( nu mai puțin de 3 ori și nu mai mult de 7) iar apoi îmi amintesc de faptul că legătura de chei este organizată pentru asemenea situații. Găsesc cheia necesară și, tot pe senzori, gaura cheii. Pentru că senzorii mei mă ajută mai bine decât cei de pe casa scării, care nu au ochi pentru mine.

Unul din colegii de servici îmi spune Kido iar celălalt râde, alături de mine, de paltonașul meu mititel.

În poza cu căciuliță de elf făcută de o colegă în ziua împodobirii biroului arăt de parcă m-aș fi întors la origini.

Cunosc foarte rar oameni mai scunzi ca mine, iar în zilele alea, port tocuri.

Sunt un omuleț și îmi place.  Atât mi-s genele. Singurul om înalt din arborele meu genealogic este fratele mamei. Și, în afară de el, își mai amintea mamaie când eram mică, de o mătușică de-a ei, sora bunicii din partea tatălui. Cu unul din ei trebuie să semene frate-meu. Eu semăn cu bunica. De la ea am și numele, ales cu grijă de nașa. Pesemne știa ceva bătrânica atunci când m-a botezat…

Categories
Eveniment

A fost Gala Super Blog 2013

Şi eu nu am fost acolo. Şi m-am adăpostit aici, să îmi plâng liniştită de milă. Taman acum, când au participat parcă mai mai mulţi bloggeri ca niciodată…şi au fost la Straja…şi au avut pinguini cu miez de lapte şi girafe creative….

Mi-e dor de eeeei!

În fine. Trecem peste dorul meu cel aprig. Felicităm Olteanu. Pe Nea Dănuţ Naturalul, cel mai caşcavalos dintre bloggeri, cu următoarea menţiune:

Vezi măăăă???? Că Dumnezeu e sus şi vede???  Anul trecut ţi-am “confiscat” caşcavalul, iar anul ăsta primişi cââââte kileeee? Eu cred că îţi purtarăm noroc! Parol!

oltean branzos

Şi câştigătoarea….. sexulslab.info . Sincere felicitări! Cum spuneam şi pe Facebook, îţi stă bine rău cu trofeul! Nu te cunosc personal dragă Dana, dar sper să am ocazia. Mă bucur pentru tine!

dana

Profir de ocazie pentru a promite solemn că la primăvară nu mă las până nu îl depăşesc pe Emilos în clasament. Ori asta, ori mă prezint la Gală cu un tricou semnat MINUNAT.EU. Tricou roz fuchsia, desigur. Culoarea fontului o v alege chiar el. Sau o să o viseze, pentru că numai în vise o să mă apuce cu tricoul ăla. În realitate, o să fie bătut măr, pentru că o să fugă iar de vreo scrisoare de dragoste…

Categories
Corlicisime

Cum se deschide o sticlă fără uneltele tradiționale…

M-a sunat mai alaltăieri o prietenă să mă întrebe cum se deschide o sticlă de vin fără tirbușon. I-am spus, desigur, trucul clasic, cu pantoful. Dar nu a ținut figura. Și asta m-a bântuit. Așa că m-am informat azi și am zis să împărtășesc cele descoperite…

Așadar, sticla de vin…

Și cea de bere…

Categories
Corlicisime

Final de Super Blog

Despre Super Blog v-am mai povestit. Este una din cele mai frumoase competiţii din blogosferă. Nu că aş fi participat eu la foarte multe. Şi la care am renunţat la jumătatea drumului, pentru că nu mai ţineam pasul cu probele. Scrierea articolelor participante nu durează foarte mult, nu vă speriaţi. Durează în schimb să le adaptezi personalităţii blogului.

Aşa că m-am lăsat păgubaşă. Pentru că uneori, este mai bine să te dai bătut decât să faci ceva de mântuială. “Nu spune niciodată nu” are limite. Bineînţeles, trebuie să dai ce ai mai bun în tine, să pui suflet în ceea ce faci, să nu te dai bătut.

Dar mai sunt şi momente în care trebuie să îţi dai seama că ai încercat, că mai bine de atât nu se poate, că este cazul să o laşi mai moale. Până la următoarea ocazie.

În cazul meu, până la primăvară. Pentru că mi-e dor de nebunii din competiţie, de sponsori, de organizatori. Şi pentru că vreau să îl depăşesc pe Emilient.

Aşadar, dragii mei participanţi de “la anu`”…sper că vă mai place mutricica mea….

P.S.: O să fiu cu ochii pe voi mâine, să faceţi cu mâna la cameră!

Categories
Corlicisime

Despre prietenie și Gărgă -rițe

Pe Gărgă o știu de vreo 5 ani. Fata aia mică și slăbănoagă căreia îi dădeam odinioară sfaturi siderabile, de Căpcădoi. „ Brăilianca  mie” care umbla numai cu taxiul, și care mi-a păpat nervii și neuronii pe pâine, la mic dejun, prânz și cină.

Fata care m-a enervat și pe care am enervat-o! Și de la care am învățat că necunoscute sunt căile prieteniei! Cea care mi-a amintit că până și prietena mea cea mai bună a început prin a-mi fi rivală. Și cu ea mă împungeam la început, dar asta e o altă poveste…

Ce îmi place mie cel mai mult la Gărgă este că mă îndeamnă la glume. Fac cele mai bune glume din lume în preajma ei. Nu pot rămâne tristă. Gărgă este o fată ciudată, care te ajută necondiționat și fără a te cunoaște cine știe ce.

Categories
Corlicisime

O scrisoare

În ziua în care am împlinit 24 de ani mi-am propus ca până la 25 să fac niște lucruri noi. Câteva numai. 25. Ideea mi-a mi-a venit de la Cristian, care a învățat 19 lucruri până la 19 ani. Mi-am spus că trebuie să ies mai des, să schimb ceva la viața mea.

Am găsit, frunzărind blogul, o postare de anul trecut. Iar ceea ce îmi doream atunci îmi pare ușor copilăresc. Mi-am dat seama că am crescut. Nu îmi dau seama când, dar s-a întâmplat. Simt că am evoluat. Mă simt mai matură, mai stăpână pe viața mea. Și cu toate astea, lista mea de 25 de ani este puerilă. Mi-am propus lucruri pe care fie le-am făcut deja și le duc dorul, fie lucruri al căror farmec au dispărut în timp…

Vreau să încep să scriu scrisori cuiva…nu am mai scris de mult timp o scrisoare. Nu am mai scris nici măcar mailuri pentru a ține legătura cu cineva. Avem Messenger, Skype și Facebook. Vedem cum arată cei dragi în timp real, mișcă în fața camerei web.

Și nu mai știm cum este să primim ceva în cutia poștală și, în locul furnizorului de electricitate, să vedem la expeditor numele unui prieten bun, pe care poate nu l-am văzut de ani de zile. Ați trăit vreodată, în copilărie, bucuria unei scrisori de la rudele din cealaltă parte a țării? Ați primit scrisori cu poze? Ați tremurat vreodată de nerăbdare în timp ce părinții le deschideau? V-ați trecut vreodată ochii peste rânduri, deși la vremea aia habar n-aveați să citiți, inventând un rost formelor de pe hârtie? Ați regăsit recent prin casă scrisori vechi, primite de părinți în urmă cu mult timp, purtând în ele o bucată palpabilă de trecut?

Ei bine, de senzațiile alea îmi este mie dor. De momentele care își începeau povestea la fel, însă provocau de fiecare dată alte sentimente:

Dragii mei,

Aflați despre mine că sunt bine și sănătoasă. De când v-am trimis ultima scrisoare…