Categories
Corlicisime

Soferii din Bucuresti

Lumea spune ca soferii bucuresteni sunt un cosmar. Eu cred ca lumea generalizeaza. Fiecare padure are uscaturile ei. Exista pur si simplu oamenii aia tampiti de-a binelea, care “o comit” atat de des ca nu mai observam, pe langa ei, oamenii de bine.

Eu, una, de sofat nu sofez. Dar sunt pieton. Si mi se intampla adesea ca soferi sau soferite sa opreasca masina la locuri din alea prin care mergi cat vezi cu ochii si nu dai de o trecere de pietoni, sa ma lase sa trec, mi s-a intamplat ca soferii sa astepte sa trec strada, din statia de tramvai, desi pentru ei era verde . Dar am fost plimbata de prietene cu masina prin Bucuresti. Si am inteles de ce crede lumea ca femeile conduc prost, sau ca agentii care dirijeaza traficul se afla in intersectii de forma. Este normal ca in drum spre servici sau de la servici sa fii agitat, ori pentru ca intarzii,ori pentru ca abia astepti sa ajungi acasa, sa mananci ceva pe fuga si sa te bagi la somn. Si daca peste toata agitatia asta vine si o duduie care abia a invatat sa conduca…s-a dus naibii fie ziua ta de munca relaxata, fie calmul de seara si bucuria ca esti in drum spre casa. Mai sunt si tutele care pun frana brusc la semafor (ori atrag eu ghinioane, ori atunci cand ma aflu langa sofer, persoanele din spate, de obicei femei, franeaza foarte brusc).

Ok…poate chiar este o aventura sa conduci in Bucuresti, in calitate de om cu bun simt. DAAAAAR vreau sa iau apararea soferilor pentru faptul ca parcheaza pe unde apuca. Am citit aici un articol destul de sarcastic la adresa locurilor de parcare din Bucuresti. Nu stiu daca persoana care a scris chestia aia a fost vreodata prin Bucuresti, dar, dragi provinciali, aici nu sunt locuri de parcare. Eu refuz sa cred ca exista parcari goale in orasul asta iar soferii parcheaza fix pe trotuarul de langa, “de-ai dracu si de ambitiosi”. Abia ai unde lasa bicla, daramite o masina. Singurele locatii cu locuri de parcare cat de cat suficiente (stiu, suficient nu are grad de comparatie, dar prindeti idea) sunt hypermarketurile si mall-urile.  Dar nu iti poti lasa masina acolo de capul tau si nici nu are toata lumea asa ceva in vecinatate. Normal ca parcheaza saracii pe unde apuca! Uitati-va pe langa blocuri. Au imobilele cate 8-10 etaje si 4-5 scari, iar in jurul lor maxim doua parcari. Sa le amenajeze cineva spatii, daca o gasi unde si o sa se rezolve problema. Ca nici lor nu le convine sa se strecoare intre masini si garduri, sau sa intre in masina cu grija ca o sa vine careva in viteza sa le zboare portiera.

Asadar, situatia masinilor parcate care pe unde se poate rezolva. Dar a oamenilor care conduc haotic pentru ca pur si simplu nepasarea le curge prin vene, nu. Cu nimic. Pot sa citeasca ei coduri rutiere peste coduri rutiere, de pe   DRPCIV  sau din carti, degeaba. Macar de ar avea bunavointa. Soferilor din provincie nu le ramane decat sa se obisnuiasca cu situatia si sa incerce sa nu se molipseasca.

 

 

 

Categories
Corlicisime

Regăsindu-l pe „acasă”

Din nu știu ce motive, ne visăm de mici copii oameni în toată firea, cu meserii cu nume pompoase, casă cu gradină și mașină. Iar adulții ne încurajează visele, căci este de datoria lor. Nu ne spune nimeni din fașă, de când începem să ne exprimăm fanteziile, că până a ajunge acolo trebuie să muncim foarte mult, că va fi greu.

Dar drumul, recunosc, e frumos. Și este foarte interesant de văzut cum viața ne schimbă valorile, cum ne șlefuiește principiile după care trăim, cum lasă urme de pași în sufletele noastre.

Începem simplu, plecând la facultate. După 18 ani de stat lângă familie, învățăm să ne descurcăm fără bani de pachețel dimineața, fără mâncare gata când ajungem acasă. Învățăm, ușor, să ne administrăm bugetul. Învățăm să fim mult mai ordonați, să nu ne lăsăm lucrușoarele brambura, să respectăm nevoile altora. Iar „acasă” devine o cameră împărțită cu alte 4 persoane, un hol mititel, dotat cu baie și duș, plus coridorul pe care stăm seara la povești, cu oameni cândva străini. O casă pe care urmează să o ții minte tot restul vieții și în care trăiești momente superbe. O casă în care te simți cumva stingher, pentru că nu o împarți cu familia și care îți impune unele restricții.

Categories
Mă inspiră

Oameni care mă inspiră: Gabriel

gabrielAm fost la Buzz!Camp. Vineri. Din pacate, am ajuns la doar una din cele 5 zile în care s-a desfăşurat evenimentul. Sunt fată mare acum, am un loc de muncă şi  nu îmi iau libere anapoda, ştiind că este nevoie de mine.

Am fost pur și simplu, pentru a afla noutăți, de a cunoaște oameni noi, din nevoia unui exercițiu de socializare. Încă mai am dificultăți în a interacționa cu necunoscuți, așa că îmi fac uneori câte o surpriză de genul acesta.

De Gabriel Chicioreanu am aflat de pe programul Buzz!Camp. Între orele 10 și 12 s-a desfășurat o conferință și nu aveam ce face până la ora 14, când începea un workshop de care eram interesată. Gabriel avea să fie scăparea mea de la plictiseală.

Categories
Mă inspiră

Oameni care mă inspiră – Camelia

1961926_10203017267530032_610824735_oCamelia este colega mea de aproape un an. În toamnă, a participat la una din probele Maratonului Internațional București. Nici nu bănuiam, la acea vreme, cât de pasionată este colega mea de alergat.

Am aflat câteva luni mai târziu, cu ocazia unui interviu pentru revista angajaților de la locul meu de muncă. Colega mea era la a doua participare la un maraton. Participase pentru prima dată la un asemenea eveniment în primăvara aceluiași an. Îmi amintesc cuvintele ei de parcă mi le-ar fi spus ieri: