Categories
Corlicisime

O timidă vorbăreață

În urmă cu vreo 6 ani, la un curs de pedagogie, un băiat povestea cu foc despre cât este el de timid. La vremea aia, am râs pe înfundate. alături de colega care mă însoțea. Azi îl înțeleg.

Pentru că între timp, am descoperit o nouă pasiune: oamenii. Și puțini cred că eu, în „tinerețe” am fost un copil timid. O mută. Și mult timp am crezut că eram mută din cauza câtorva kilograme în plus. Prostii! Mă simțeam inferioară, mă simțeam urâtă. Dar kilogramele alea nu mă făceau timidă.

Așa eram eu. Pur și simplu. O timiditate izvorâtă din teama de respingere. Care habar nu am de pe unde apăruse.

Dar am descoperit că timiditatea este o afecțiune, nu o boală. Nu dispare niciodată cu adevărat. Așa că prin clasa a 10a, m-am băgat la trupa de teatru a liceului. Am apucat să joc doar câteva scene din Titanic Vals. Și mi-a fost o frică teribilă în ziua aia. Și totuși, ziua aia a rămas în memoria mea drept una din cele mai mari realizări ale mele. Pentru că în ziua aia, am câștigat prima bătălie.

Categories
Corlicisime

La Pas pe Drum

IMG_20141018_170502Vă ziceam zilele trecute de  drumul meu spre servici si de o  aplicație a celor de la Do the right Mix Romania. Cea în care pui un selfie cu tine, într-un mijloc de transport în comun sau folosindu-ți cât mai eficient automobilul.

Și recitind azi postarea, mi-am dat seama că am uitat cel mai important aspect al unei combinații reușite de mijloace de transport în comun: liniștea spirituală. O combinație bună este asemenea nopții: un sfetnic bun. Sau cel puțin așa se întâmplă cu mine. Combinația folosită de mine, îmi permite să fiu numai eu cu gândurile mele, cele conștiente, nu visate, 30 de minute sau o oră pe zi (la întoarcere folosesc două mijloace de transport în comun din cauza lenii oboselii).

Și în minutele alea, mă gândesc la de toate. În minutele alea, cu urechile protejate de trafic de muzica telefonului, gândesc foarte limpede. Și tocmai de asta nu prea îmi place să vorbesc la telefon pe drum. Dincolo de faptul că nu văd calumea pe unde merg, îmi invadează minutele de intimitate, cele puține, dintre mine și conștiința mea.

Sunt numai eu. Nimic rău nu mi se poate întâmpla. La nivel spiritual, căci fizic, poate, desigur, să mă calce o mașină.

În minutele cât merg spre muncă, nimic nu mă poate supăra. Și uneori, vorbindu-mi, zâmbesc. Iar oamenii de pe stradă mă văd zâmbind și zâmbesc și ei, căci liniștea interioară este un lucru suspect de molipsitor.

Și cel mai straniu este că în minutele alea, radio-ul, playlist-ul Zonga, muzica de pe stradă, orice trece pe lângă mine, pare să simtă la fel.

În zilele în care plec tristă, primele melodii pe care le aud se nimeresc să fie printre preferatele mele de ani și ani: Hold me now, a lui Johnny Logan (Dream, and don`t be afraid to dreams not real) , Treasure a lui Bruno Mars (Treasure, that is what you are), Paula Seling (Prin ochii tăi pot visa). Oricât de tristă ar fi piesa care se aude la origini, „mi brein” pricepe ce îl taie capul, trage aer în piept, se ridică de jos, se scutureanu de praf, șterge urmele de bocanci de pe sufletul meu, îl ia pe ăsta din urmă în cârcă, și purcede la drum.

Abia acum, cam la a zecea lectură, îmi dau seama că drumul până la servici și înapoi mă ține să nu intru pe ușa de la balamuc. Odată de drumul s-a terminat, ziua începe, realitatea își intră în drepturi, iar eu redevin cea pe care o știți cu toții.

Categories
Corlicisime

Drumul spre servici

Drumul meu de dimineață cu dimineață începe cam la ora 9. Și fie vreme bună, fie vreme rea, merg echivalentul a două, stații de autobuz. Până la stația RATB, din care iau autobuzul 3 stații.

E drumul meu de zi cu zi și îmi face plăcere. Mă relaxează. Ies din casă, îmi pun căștile, dau drumul la muzică și purced. Îmi place să simt vremea, chiar dacă uneori mormăi în legătură cu ea. Iar faptul că merg pe jos vreo 20 de minute mai închide ochii conștiinței mele pătate de faptul că nu fac sport.

De fapt, cred că mersul pe jos mă ține în formă. Am 1,63 m și 52 de kilograme. Așadar, sunt normoponderală și numai bine la înfățișare și cred că mersul ăsta contribuie.

Categories
Eveniment

Angajatori de Top și Buzz!Camp

Dacă ești mic și la început de drum, proaspăt absolvent, student care vrea să se familiarizeze cu munca, Angajatori de Top și Buzz!Camp sunt două șanse pentru tine. La vremea când participam pentru prima dată la așa ceva, habar nu aveam cât potențial zace în asemenea locuri. Dar, vorba aia, „Dă-mi Doamne mintea de pe urmă!”, nu-i așa?

Azi, la 25 de ani, mai bătrână la ani și mai coaptă la minte, îmi dau seama cum ar fi trebuit să exploatez ușițele astea. La nivel de începător, desigur. Pentru că la locul meu de muncă am avut șansa de a merge de vreo două ori la târguri de joburi în numele echipei, mi-am dat seama cam ce este de făcut.

Pregătiți-vă un CV frumos, simplu, la obiect. Câteva din modelele mele preferate sunt aici. Mie, una, nu îmi place EuroPass ăla nici să mă bați. Are rubrici multe și mărunte și trebuie să stai să scoți chestiile irelevante.buzz

Categories
Corlicisime

Arta cere talent, iar talentul munca

Să fii artist nu este ușor. Cine crede asta, cu siguranță nu a avut vreo pasiune care să presupună pricepere artistică. Acel al șaselea simț. Lumea tinde să creadă că uneori, talentul este suficient.

Talentatul este o specie rară de om, oricare ar fi domeniul. Este adevărat. Pasionatul este chiar mai greu de găsit. dar cel mai dificil este să găsești pe cineva care să imbine talentul cu pasiunea. Pentru că pasionații își văd, își simt, își respiră talentul. Pasionații nu pot trăi dacp nu se perfecționează. Pasionații fac tot ceea ce le stă în putere pentru a-și împinge talentul spre apogeu.

Își găsesc timp liber, pentru a exersa. Muncesc pentru a căpăta resursele necesare cursurilor de perfecționare, pentru că acele cunoștințe teoretice îi vor ajuta să stăpânească tehnica, iar tehnica va da aripi talentului și le va contura inspirația. Merg la întâlniri cu alții ca ei, pentru a cunoaște păreri avizate.

Adevăratul pasionat știe că nu va ști niciodată totul. Însă asta nu îl oprește din a încerca să o facă. Fie că este pasionat de muzică, desen, zidărie sau cosmetică, pasionatul nu are stare și gata. Merge la cursuri gene false, la cursuri de coafor, de bucătar, de pictură, de public speaking sau de ce mai crede el că are nevoie.

Și tot un om pasionat va incerca să descopere și artele ce se înrudesc cu ceea ce îl interesează pe el. Un pasionat de pictură va studia grafica. Un compozitor va încerca să cânte. Un pasionat de scris va încerca să asimileze câte puțin din tot ceea ce îi cade la îndemână, pentru ca apoi să poată descrie totul cât mai fidel. Pentru a putea să transmită.

Pentru că un artist adevărat este talentat și pasionat deopotrivă. Un artist adevărat își înțelege abilitățile studiind metafora simțurilor.

Și știe că atunci când le va înțelege cu adevărat, le va putea dărui lumii. Iar Lumea, va vedea prin ochii artistului.