Sunt un om naiv. Sau cel puțin așa cred unii despre mine. Nu a spus-o nimeni niciodată, dar nici nu este nevoie. Este una din părerile alea pe care le simți din felul în care ești privit. A milă…
Dar nu mă deranjează. Pentru că mă simt bine așa.
Sunt un om naiv, pentru că eu cred într-o lume mai bună. Cred într-o lume în care oamenii nu își fac rău unii altora fără un motiv bine întemeiat. Și chiar și atunci, cred că o fac obligați cumva de împrejurări. Ca să se apere.
Mai cred că suntem cu toții în esență buni. Cred că foarte adânc în inimile noastre, zace foarte multă lumină. Și că din păcate nu toți știm să lăsăm razele să iasă deși suntem conștienți că ele sunt acolo. Așa cum soarele nu știe mereu să se arate iarna din nori, deși ne dă cumva lumină.
Îmi place să fac mici nimicuri care să îi facă pe cei din jur să zâmbească.
Îmi place să împart ceea ce am.
Îmi place să dau mai departe cărțile pe care mi le cumpăr, după ce le citesc.
Donez sânge, uneori sume mici de bani pentru copii bolnavi, și mai dau câte un covrig bătrânilor de pe lângă patiserii. Nu dau bani lor, pentru că am văzut demult un documentar despre cum sunt exploatați și așa mă asigur că apucă să mănânce.
Sunt uneori răutăcioasă. Dar nu o fac cu rea intenție. Sunt ca un cățel din ăla de rasă pitică, din ăla care latră la tine ca să vezi că el e rrrrrău. Dar nu te-ar răni niciodată. Și am foarte mari remușcări pentru latura asta a personalității mele.