Categories
Am testat. Recomand?

Am încercat să-mi vopsesc părul cu henna

Am început să îmi vopsesc părul cu henna în vară, prin luna iulie. Îmi doresc de ceva timp sa fac postarea asta, dar am vrut să aștept să am toate datele experimentului.

Am decis sa trec la henna în loc de vopsea clasică pentru că voiam să încerc ceva mai natural, să nu mai folosesc atâtea chimicale în îngrijire. Am să redau experiența ca de obicei, întâi minusuri, apoi plusuri, să terminăm într-o notă pozitivă.

Corlicisime

Casele de marcat cu jurnal electronic vor fi obligatorii pentru companiile mari de la 1 iunie 2018

Cei care mă cunosc cât de cât știu despre mine, printre altele, că am prostul obicei de a trece de la un subiect la altul în timpul conversației fără absolut nici un motiv sau logică. Pur și simplu îmi zboară mintea în altă parte și întreb interlocutorul dacă le are cu subiectul respectiv.

Zilele trecute de exemplu mă gândeam la campaniile alea cu „cere bonul în magazine” și am început să mă gândesc la reciclarea hârtiei. Oare câți copaci mor să se transforme în role pentru casele de marcat? Nu am aflat, dar am încercat măcar.

Categories
7 lucruri

4 idei ca să înveți mai ușor o limbă străină

Cu toții am încercat la un moment dat să învățăm o limbă străină. Ba că s-a făcut la școală, ba că a apărut o ocazie la muncă. Eu am început cu franceza la vreo 9 ani, apoi engleza cam la 12 și spaniola în facultate, la vreo 19 ani. Am cochetat și cu germana în urmă cu vreo 3 ani, dar nu s-a lipit de mine. Nu aș ști să spun de ce.