Categories
Uncategorized

My way

My Way este piesa lui Brenciu. Sau, mă rog, remixul. Îmi place la nebunie cum cântă Benciu. Transmite o emoție anume, o energie unică. O poftă de viață senzațională, prin zâmbetele sale, sau mă face să mă cutremur, atunci când pune atât de mult suflet când cântă, că aproape îi dau lacrimile. Ador să văd un artist atât de implicat. Îl admir de pe vremea când prezenta Neața, cu Luciu și Zamora. Și Neața în Epoca de piatră! Doamne ce vremuri!

Am fost, pe la începutul verii, la emisiunea lui Bittman. Acolo, Brenciu a venit cu finalista sa de la Vocea României, Iuliana Puschila. Emoționată nevoie mare, fata era în spatele decorului, și aștepta să își audă numele. Cum eram pe ultimul rând, am văzut-o, și am îndrăznit să îi zâmbesc. A simțit că lumea o susține, și a zâmbit și ea, cu oarecare ușurare. Sper ca Brenciu să o promoveze mai departe, pentru că avem nevoie de artiste care nu zâmbesc de formă, ci pentru că simt afecțiunea publicului. Avem nevoie de artiști care sunt ARTIȘTI, nu pur și simplu fețe bine branduite. Și mă bucur că unul din artiștii mei preferați promovează astfel  de talente. Mă face să fiu mândră pentru că admir asemenea oameni, îmi arată că nu îl admir degeaba.

Vouă vă place Brenciu?

Categories
Uncategorized

Un nou început

De asta am parte de câteva zile. Un nou master, un nou concurs pentru bloguri, un nou blog chiar. Și noi colege de apartament. Ar fi trebuit să scriu asta ieri, dar deh! Timpul! Am așteptat un an să intru la masterul la care studiez începând de ieri, și cred că a meritat. Îmi era dor de absolut tot de acolo. Știți cum este: nu îți dai seama cât ții la ceva până nu pierzi acel lucru. Sau, mai bine zis, rău cu rău, dar mai rău fară! 😀 Bineînțeles, din cauza unor discipline opționale și facultative, orarul e pe vine. Și o să mai fie probabil vreo două zile. Cât despre noile colege de apartament… au aterizat la noi fără avertisment. sunt prietene bune ale fratelui. La început, le-am invitat pe timpul înscrierilor, iar apoi, intrate la facultate, urmau să stea aici câteva zile, cât să găsească chirie. Dar am zis, alături de fratele meu, să nu le lăsăm să plece aiurea, la vreo bătaie de aia de joc, cum aruncă pe piața imobiliară toți șmecherii, când vine valul de studenți.  Cu Cristina vorbisem deja, pentru că inițial aveam de gând să aduc o fostă colegă de facultate, care până să mă pun eu la punct, a găsit unde să stea. Sor-mea de apartament este în Germania. Inițial trebuia să stea acolo câteva săptămâni, care au devenit o lună, care a devenit câteva luni. Așa că am aranjat totul, proprietarii au cunoscut fetele, și s-au aranjat socotelile. Mi-a luat ceva timp să accept ideea că nu mai stau doar cu fratele. De fapt, nu să accept, ci să simt, înțelegeți? Să mă obișnuiesc cu ele treptat. Doamne ajută, frate-meu alege prietenele foarte bine, așa că pe moment suntem fericiți și relaxați cu toții, iar de la curățenia generală de ieri am început să percep Dianele ca pe noi colege de apartament, și nu ca oaspeți, cum aveam tendința până acum. Bineînțeles, mai este câte ceva de pus la punct pe aici, dar deh! Nu le pot avea pe toate! Trebuie să le așez pe rând. De duminică, voi avea și o nouă vârstă. Mă uit în urmă și nu pot să cred prin câte am trecut anul ăsta! Parcă aș viziona un film, cu viața altcuiva. Mai cunoaște cineva sentimentul? Dar gata! Gataaaa, că devin melancolică! Ia mai bine spuneți-mi: care, ce începe toamna aceasta? Ceva nou în viața voastră, dragii mei cititori? Vă pup și vă iubesc! Sper să aveți un an universitar plin de reușite! La mulți ani tuturor celor care își serbează ziua de naștere luna asta! Careva pe 7?

Categories
Uncategorized

Eu și parfumurile

Povestea mea cu parfumurile este una destul de ciudată…pentru alții! În ultima vreme nu prea mi-am cumpărat așa ceva, pentru că în zilele obișnuite „port” deodorant, și uit să mă dau cu parfum. Ar fi cazul să îmi iau unul nou, totuși…

De obicei, îmi iau parfumurile din magazin, ca să știu ce iau. Sau din catalog, dar atunci iau parfumuri pe care le-am încercat de la prietene, și știu cum vor mirosi pe mine. Nu de alta, dar parfumurile își schimbă ușor izul în combinație cu mirosul corpului, și capătă o nuanță personală. Nu pe toată lumea, ce e drept. Dar pe unele persoane parfumurile se personalizează total. Mama folosea un parfum, în urmă cu vreo 5 ani, și nu realiza nimeni cu ce este dată. Iar când a spus prietenelor numele parfumului, nu le venea să creadă, pentru că îl foloseau și ele, dar nu se vedea că este același. Așa că alesul din catalog e cam riscant dacă nu știi cu ce ai de-a face.

Am văzut că, mai nou, există site-uri de parfumuri online. Pentru asta, iarăși, cred că ai nevoie de cunoștințe formidabile în ale parfumurilor, să le ai cu firmele, și să le înțelegi descrierile. Mai greu…nu sunt eu fata care să aibă idee cam cum miroase fiecare parfum. La mine, cu cât e mai dulce, cu atât mai bine! Dar nu dulceața aia care îți face greață când te apropii. Îmi plac notele ceva mai surprinzătoare. Dulci și proaspete sau citrice în același timp. Trebuie să îl miros și să mă surprindă! Ori pe net, mai greu așa ceva!

De aia cumpăr eu numai farduri online…acolo sunt tot felul de păreri, clienții explică cu ce este diferit produsul față de descriere, cum îl folosesc, cât rezistă, și ai o idee. Site-uri cu parfumuri nu am găsit, să facă așa ceva. Totuși, am mirosit parfumul unei prietene mai deunăzi, și chiar mi-a plăcut maxim: dulce și surprinzător era…sper să nu uit să întreb numele…

Categories
Uncategorized

Murături și tocături

A venit zilele astea frate-meu înapoi în București. Bineînțeles, ca de acasă! Cu cartofi, cu roșii, castraveți, ardei capia, varză…cu greu le-a cărat!

Și cum legumele din grădina tatei sunt muritoare și netratate chimic, nu puteam să le las așa până a doua zi, și nu aveam unde le înghesui pe toate în frigider!

Așa că am ales ardeii mai frumoși, i-am pus momos la copt, și în timp ce se coceau, să nu ard gazul de pomană, m-am pus pe tocat dintre cei ce rămăseseră mai mărunțel, mai măricel, mai cum mi-a venit pe moment! Am ales după aceea roșiile care se turtiseră, și le-am tocat și pe ele. Și câteva fire de praz, acolo, la grămadă!

După care am ales verdeață. Pătrunjel și leuștean. La greu!!! O parte din leușteanul tocat l-am pus peste tocătură, o parte în punguță la congelator, și am păstrat 5, 6 crenguțe, pentru murături. Pătrunjelul a mers grămadă la congelator, tocat cum am putut eu mai bine.

Din leuștean am lăsat puțin în frigi, pe o farfurie, să fac cu unt. Unt gremolada parcă îi zice, am citit de el pe net.  Verdeața, spălată și uscată, se înglobează în unt. Cam cât să o țină laolaltă untul. Și se înfășoară în folie alimentară sau de aluminiu, în formă de baton.

Am făcut asta cu mărar până acum, și este genial!!! Merge pus în orice vrea inimioara voastră! Se colorează puțin untul, al meu a lăsat și niște apă. Deh, unt de ăla la 6 lei! Dar vreau să vă spun că este foarte aromat! Verdeața își revine la căldură. Eu am pus peste ciupercuțe fierbinți. Genial se simte aroma!

Peste tocătură am pus vreo două linguri de sare, am amestecat tot să fie uniform, într-un lighenaș, și am dat cu ele într-o găletuță de la smântână. Și la frigider, până gătesc! E comod de folosit. Și am pus și roșii, că altfel lăsam în punguță la congelator. Dacă faceți așa, cu punguța, și știți că veși folosi curând din ce puneți, să lasați punguța mai aerată, răsfirată. Să fie ușor de scos.

Varza am tăiat-o mare, așa, în 6, 8 bucăți, am pus-o într-o găletuță mare, ca cele de măsline sau ketchup sau ce se mai vinde în ele. Am pus o sfeclă tăiată felioare, niște castraveți mici, care în 4, care în 2 tăiați, și câțiva ardei scăpați la inventar. Peste ele am pus sare, apă și oțet. Se pune cam o jumătate de cană de oțet și o lingură de sare la 1 litru de apă. În rest, piper, muștar boabe, ce vă mai place vouă. Este o metodă prin care face mama murături de alea de poftă. Nu necesită mare pricepere sau cine știe ce fierberi, dar nici nu rezistă foarte mult. Pune de astea ca să nu atentăm prea devreme la murăturile alea mai șmechere.

Adevărata provocare o să vină când o să le pun pe alea.

Categories
Uncategorized

Mă-ta are cratimă

Mă-ta are cratimă este statusul de Facebook al unei foste colege de facultate. Mi-a sărit în ochi, pur și simplu! Nu ai cum să îl ratezi!

Băieții de la Sector 7 au găsit o soluție, alături de simpaticul Krem.  Sătui de atâta măcel asupra limbii române, dar mai ales, de atâtea jigniri scrise aiurea, tinerii s-au gândit să aducă un folos patriei și gramaticii!

Pentru că s-au săturat, la fel ca foarte mulți dintre noi, de masacrarea gramaticii prin cratime lipsă, și i-uri mâncate cu nemiluita.

Văzând că toate tentativele pașnice de redresare a situației au dat greș, tinerii au început, frumușel, cu cele mai folosite construcții și expresii ale limbii. Exact! Înjurăturile! Așadar, să învățăm a înjura corect!

[youtube id=”jUINP5HQBSY” width=”620″ height=”360″]

Categories
Uncategorized

Povestea cu DLSC

Povestea mea cu DLSCîncepe la vreo 14 ani, am descoperit pasiunea pentru engleză. „Mama, vreau să fiu traducător!” Multă vreme a crezut că sunt toane adolescentine. Până pe la vreo 16, 17 ani când am tradus niște cursuri de design, specializate pe teatru. Cum scriam al naibii de încet, fata pe care o ajutam a venit să scrie, în timp ce eu citeam, din engleză, și dictam în română. Mama s-a dat atunci mai aproape, și, pe undeva, a simțit că modul firesc în care puteam reda textul vine de undeva din interior.

Ce a făcut? Nu m-a lăsat să dau la limbi și literaturi străine, sau alte cele pe la UniBuc. A găsit facultate pentru mine, cu admitere, la construcții. Șanse mari la cămin, concurență mică, prietene în campus, tot tacâmul!

Și câte emoții a avut săraca mama, când, în a doua zi de admitere, cu 30 de minute înainte să înceapă proba, i-am cerut ceva mâncare nesănătoasă. Nu mâncasem decât roșii cu brânză și supe leșinate aproape o săptămână, și, brusc, mă izbise foamea! S-a dus femeia, pe de o parte fericită că nu intru flămândă în examen, și a luat două shaorme imeeeeense, la chiflă, din apropiere, și două cafele. Shorma mea s-a dus în nici 5 minute, și văzând că mama nu se prea bucură de a ei, am luat și pe aia! Asta, vă dați seama, sub privirile perplexe ale mamelor care mă obsevaseră, vreo două la număr. Nu înțelegeau cum încape atâta mâncare în cineva atât de mic!

Până am ieșit, era sugrumată de emoții. Îi era teamă că o să mi se facă rău în examen, de la atâta grăsime! Organismul meu, deși era mai vioi de vreo doi, trei ani de când slăbisem, și mâncam mult de felul meu, nu era obișnuit cu mâncarea fast food. Vă dați seama câtă ușurare pe ea, când am ieșit!

Câteva zile mai târziu, aflam că am intrat la facultate, a 24a din 50 sau 60 parcă. Iar spre sfârșitul verii, mama mă trezea din somn la 3 noaptea, fericită: eram printre puținii boboci care prinseseră cămin anul acela!

Așa am ajuns să fac cursuri cu unii din cei mai buni, amabili și deschiși la minte profesori cunoscuți vreodată. Iar acum, sper să le fiu studentă din toamnă! Să îmi țineți pumnii!

Categories
Uncategorized

Daughtry

Se pare că am o nouă trupă favorită: Daughtry! Mi-au atras atenția pe net, zilele astea, și nu m-am putut opri din ascultat!

Solistul este cel care dă numele grupului, Chris Daughtry. Finalist la American Idol în 2006. Mă uit la el și mă gândesc: AȘA SE FACE! Așa ar trebui să arate un produs muzical, trecut printr-o competiție națională!  După ce a refuzat oferta celor de la Fuel de a le fi solist, tânărul a semnat cu 19 Entertainment and RCA Records, casă ce are obiceiul de a prelua finaliști de la concursul din care Chris tocmai ieșise printre învingători (locul 4).

Împreună cu echipa care se ocupa de Daughtry, de acum brand, cântărețul a ales 4 colegi de trupă. Numele solistului a fost păstrat pentru rezonanță. Pentru ca oamenii să îl asocieze cu băiatul de la televizor, și, astfel, să nu mai fie nevoie de o întreaga campanie pentru a-i face cunoscuți pe băieți.

Mie, una, îmi pare rău că i-am descoperit atât de târziu! Cred că au ceva al lor! Plus că timbrul lui Chris are ceva foarte special. Are o voce care sună foarte pur, foarte sincer. Nu credeți?

Categories
Uncategorized

Eu vara nu dorm

Și nu pentru că sufăr de vreun drac de insomnie, ci pentru că nu pot! În general, la ora asta, dormea și patul sub mine! Trosnea, nu așa, oricum! Dar parcă în noaptea asta e mult prea cald! Sunt trează de vreo două ore, poate trei, iar la PC m-am pus la jumătate de oră după ce m-am trezit aproape sufocată. M-a apucat râsul când m-am așezat pe scaun, amintindu-mi de Connect-R! Auzi la el…cum să nu doarmă? De-aș putea să dorm acum…mamă mamă! Abia aștept să văd la cât am să mă trezesc dimineață! :))

Și mi-am amintit de blogulețul meu,mic și drăgălaș, despre cum s-o simți el singur, că nu am scris de două zile…

Mă gândesc, mai târziu, să vă povestesc despre cum este pe domeniu, ce spuneți? Vă surâde ideea? Sau să vă zic de ce îl respect pe Jamie Oliver? Sau să vă povestesc mai bine un film? Trebuie să dau pe ceva bloguri cinefile zilele astea, să îmi fac poftă, că de când cu Artificial Intelligence, nu am mai văzut nimic!

Mă uit de când am deschis ochii pe Vplay, la Supernatural. Sezonul 7! Știu…sunt în urmă! Iar cineva o să citească asta dimineață, o să afle că sunt abia la episodul 8, și o să râdă zgomotos, în timp ce dă click pe un alt sezon de Smallville!

Am reluat legătura zilele astea cu cel ce mi-a băgat în sânge microbul seriei cu demoni și creaturi anormale. Și cu cel care a avut grijă ca atunci când văd pe undeva HP, să mă gândesc la cărți, nu la gadgeturi. Au fost ceva chestii copilărești între noi, dar este minunat să știu că mi-am recuperat prietenul. Am iertat cu adevărat, am trecut mai departe, deși nu am uitat, iar acum mă simt mult mai liberă!

Până una alta, poți sta și în cap Sirius, mie tot Dean îmi place mai mult!

Eu vara nu dorm…tananaaa…nu am somn…si când vine, e prea târziu, că sunt călare pe SN!

Categories
Uncategorized

O dimineață cu Soare

Hi-Q, trupa cu care am copilărit, ca mulți dintre  voi, are un nou videoclip. Unul cald, profund, plin de iubire transmisă către cei dragi! Soare!

Regizat de nimeni altul decât Dragoș Bucur, videoclipul benefiază de jocul remarcabil al uneia dintre cele mai dulci prezențe din industrie: Sofia, fiica simpaticului regizor și al Danei Nălbaru!

Iată un clip cum aș vrea să văd mult mai des!

Și pentru că videoclipul se referă la apropiere, vă mulțumesc mult de tot că sunteți alături de mine și acum! Cititorii mei puțini, dar fideli!

Categories
Uncategorized

Filmul de …luni – Lantul amintirilor

Ieri nu am mai apucat să postez film, că eram tare mândră că am fost la blogmeet. Și am zis să nu vă atrag atenția de la el.

Este, sper, singura dată când nu postez filmul în ziua lui specială.

Și, pentru că tot am ieșit din tipar cu ziua, hai să ies și cu filmul, nu?

Filmul de astăzi este Lantul amintirilor, un film indian vechi, foarte la modă pe vremea părinților. Mi-am amintit de el nimerind cântecul pe youtube.

Spune povestea unui pictor care este ucis, cu soție cu tot, după ce reușise să picteze portretul unui criminal pentru poliție, chiar de bărbatul pictat!

Cei trei fii, pentru a nu fi uciși la rândul lor, sunt nevoiți să fugă, și ajung să se despartă pentru a supraviețui, chiar în noaptea crimei.

Cel mic rămâne cu doica (asta cred că era femeia) și devine cântăreț. La toate evenimentele unde este invitat, cântă melodia familiei sale, pe care tatăl o compusese pentru mamă și care spunea povestea iubirii dintre cei doi.

Mijlociul este adoptat de valetul unei familii bogate.

Cel mare devine hoț talentat, împrietenindu-se cu un pungaș de pe străzile unui oraș în care este dus de trenul cu care scapă.

Mulți ani mai târziu, viața îi aduce pe cei 3 în preajma aceluiași hotel. Cel mic cântă acolo, fiind vedeta serii, mijlociul se ține după o fată bogată, iar cel mare face afaceri, fără să știe, cu criminalul tatălui.

Însă, cumva, de fiecare dată când vedeta serii cântă acea piesă, moștenire a tatălui, ceilalți doi lipsesc. Mijlociul se ține mereu după fată, care era chiar din familia unde muncea tatăl adoptiv, iar cel mare este în căutarea celui ce i-a distrus familia.

După multe încercări, viața îi face să se recunoască prin acel cântec, însă numai mezinii se pot îmbrățișa, hoțul fiind nevoit să rămână anonim, pentru a-i proteja.

Din păcate, nu numai hoțul realizează cine sunt tinerii, ci și criminalul, care interceptează un bilet trimis celor mici.

Urmează, bineînțeles, urmăriri, bătăi, și un sfârșit special pentru vremurile în care a apărut filmul.

De ce l-ați viziona? Pentru că bate lejer filmele indiene de acum. Are mai puține clișee, iar actorii sunt mai buni decât ce vedem în telenovelele Bolwoodiene care apar pe la televizor.

Vizionare plăcută!

[youtube http://www.youtube.com/watch?v=S6b6cxo6OHY&w=480&h=360]

P.S. : Și eu plâng de fiecare dată când îl văd!