Categories
Mă inspiră

Spring Super Bloggeriţa de mine

M-am revăzut, sâmbătă, cu Super Bloggerii. Iar pe câţiva dintre ei încep să îi simt prieteni buni.

Otilia mi-a strâns mâna călduros şi m-a pupăcit prieteneşte de cum ne-am văzut. Emil mi-a povestit ce-a făcut cu shaorma. Spanac deja mi se adresează cu “fatăăăă”. Naturalul e un soi de frate mai mare blogosferic. Andrew a fost prezent, ca de obicei, cu un zâmbet cald, şi i-am rămas datoare cu o bere.

Cel mai tare m-a emoţionat Raluca. A venit la mine şi m-a emoţionat, spunând că am emoţionat-o prin cartea dăruită astă iarnă, şi că are de gând să dăruiască, la rândul ei, câteva cărţi. Ei bine, dragă, a doua carte e pe drum! S-a întors, din cauza unei confuzii la adresă, şi trebuie să o retrimit zilele astea.

S-a plecat devreme de pe acolo, din păcate, aşa că iată-ne, rămaşi numai eu, Claudia şi Albert de  la SwissPlan Bizz (la mulţi ani mamei celui din urmă, căci şi-a împărţit fiul cu noi tocmai de ziua ei de naştere, apreciem gestul!), Emil, Daniel, Radu Cindrea, care este exact omul vesel şi original care mă aşteptam să fie, Oana Duma( o dulceaţă ca sarea din bucate!), Otilia, desigur, Raluca şi prietenul ei. Mădălina a ajuns târziu, dar sper că s-a simţit la fel de bine.

S-a cântat la karaoke ca la un foc de tabără, într-o atmosferă caldă şi prietenoasă, alături de cei de la RSS Pub, care ne-au încurajat să ne simţim ca acasă. Apropos, cafeaua lor cu lapte este senzaţionalăăă!

Per total, am avut de la Gală fix ce aşteptam: sentimentul de apartenenţă la o comunitate. Care este tot mai stransă şi mai prietenoasă. Odată devenit SuperBlogger, rămâi SuperBlogger. Este un microb, o senzaţie. O stare mai bine zis.

SuperBlogger nu înseamnă Blogger Super! Nu, nu, nu! Este un blogger care a participat la SuperBlog, a devenit parte din familie, îţi face plăcere să vii să revezi nebunii! Pur şi simplu! Poţi fi SuperBlogger şi ca sponsor, şi ca organizator, şi ca gazdă.

AM ZIS!!!

P.S.: Vă place mândra mea, Emil? Cântam mai tare, să nu-l aud! Psssst! Nu mă daţi de gol, da?

Categories
Corlicisime

Fluturele de cerneala

De ceva timp, vreo cinci ani cred, lumea crede că am o obsesie pentru fluturi.

Să vă spun cum a început totul. Înaintea anului 2 de facultate, m-am apucat de primul blog. Îmi era dor să scriu. Scriu de când mă ştiu. Sau, mă rog, de când am învăţat. Ba poveşti, ba discursuri pentru cine ştie ce eveniment pe la şcoală. În facultate, nu am mai avut ocazia să îmi exersez pasiunea, aşa că m-am apucat de blog, pentru vă voiam şi un oarecare feed-back la ceea ce făceam.

Nu am ştiut ce nume să dau primului blog, aşa că m-am uitat pe geam. Era vară, era cald, moleşeală, simţeam nevoia să mă aflu în câmp, printre flori şi fluturi. Iar nevoia aceea, imaginea cu gângănii zburând pe lângă mine, mi-a dat ideea pentru numele blogului: Printre fluturi.

Cu timpul, am început să cumpăr mici nimicuri ce reprezentau aceste insecte: mai un cercel, mai un colier, un breloc. Iar câtiva prieteni au început să asocieze fluturii cu mine, nefiind conştienţi cu toţii că eu de fapt cumpăr acele lucruşoare din dorinţa de a-mi materializa blogul.

Fluturii înseamnă pentru mine conturul şi corpul pasiunii pentru scris. Înseamnă revenirea la ceea ce mie îmi place să fac cel mai mult pe lumea asta. Fluturii sunt felul meu de a spune: uite, ăsta este lucrul pe care nu o să îl iei niciodată de la mine, pentru că ador să scriu şi nu o să mă las niciodată!

Anii au trecut, de când am scris prima dată pe un blog, dar, după cum vedeţi, fluturii rămân. Am chiar acum fluturi în logo. Simt nevoia să îi am undeva, să mă înveselească, precum o prelungire a momentelor de inspiraţie.

Desigur, am să caut mereu şi să îmi fac mici cadouri în formă de fluture. Până în ziua în care voi găsi acel accesoriu mic şi drăgălaş, din argint preferabil, foarte uşor de asortat, pe care să îl port mereu, şi să îmi fie un fel de mascotă materială a blogului.

Categories
Corlicisime

Trăistuţe fermecate

Asta caut eu la fiecare din poşetele şi genţile mele. Nu contează cât sunt de mici sau de mari, contează să fie încăpătoare.

În geanta pe care o car după mine acum, puteţi găsi aşa: vreo două seturi de cursuri, un portfard în care ţin ceaiuri şi medicamente, un bloc notes, portofelul, pixuri, markere, chei. Şi vorbim de o trăistuţă clasică, textilă, mare, dreptunghiulară. Din cele casual. Uşor de asortat, şi plină de “tăti celi”.

Este foarte important pentru mine să ştiu sigur că în geantuţa mea poate să incapă cam tot ce am nevoie. Pe lângă cele menţionate deja, trebuie să încapă acolo o punguţă de gustărele, sau câteva fructe, şi o sticluţă de suc.

Asta dacă vorbim de genţi mari.

În cele micuţe, pe care tot încăpătoare le vreau, trebuie să încapă fără probleme portofelul, telefonul, câteva pliculeţe de ceai, nişte plasturi, cheile, şi tot felul de alte nimicuri, în funcţie de locul în care merg cu ele. De obicei le port pe tren, aşa că este esenţial să aibă un buzunărel cu fermoar.

Cât despre mărci şi preţuri…preferinţele diferă de bugetul meu la momentul achizionării gentuţei. Aş putea da ceva mai mulţi bani pe ceva de calitate, din piele întoarsă, precum câteva din gentuţele de pe Reeija, sau aş putea să dau maxim 20 de RON pe ceva de la metrou.

Singura constantă în alegerea genţii de vis rămâne nevoia de spaţiu, fără ca accesoriul să fie neapărat unul mare.

Iar asta pentru că ador să am la mine absolut tot ceea ce am nevoie, să ştiu sigur că atunci când bag mâna în geanta voi rezolva ceva cu ce scot de acolo. Geanta este accesoriul cel mai important al unei femei, iar a mea trebuie să mă facă să mă simt în siguranţă.

Plus că o să ador mereu privirile perplexe ale celor care nu au aceleaşi obiceiuri ca mine şi rămân surprinşi când observă că am o trăistuţă magică, din care nu ştii niciodată ce urmează să scot.

Geanta este, cum spuneam, accesoriul cel mai important. Trebuie să fie micul nostru univers, gata oricând să ne sară în ajutor la nevoie. Geanta trebuie să reprezinte eternul şi misterul feminin, să fascineze prin conţinut şi maleabilitate.

Ce reprezintă geanta pentru voi?

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2013.

Categories
Corlicisime

Bine aţi venit în Kerkyra

Bună ziua dragii mei. Astăzi, după cum ştiţi, astăzi veţi afla mai multe despre excursia dumneavoastră în Corfu. Vă mulţumesc pentru că, la sugestia făcută de Agenţia de Turism Paralela 45, aţi ales firma noastră să vă fie ghid prin Corfu.

Din moment ce abia aţi ajuns şi este deja ora 19, nu ne vom începe aventura pe Insulă până mâine. În broşurile ce tocmai le-aţi primit veţi găsi câteva restaurante, cafenele, precum şi câteva cluburi, pentru doritori.

Obiectivele turistice le vom admira împreună, începând de mâine. Aveţi pe ultima pagină a broşurii un mic chestionar, cu trei itinerarii posibile, pe care le vom parcurge în funcţie de dorinţele majorităţii. Am să vă rog să îl completaţi, folosind aceste pixuri şi să mi le daţi la sfârşitul prezentării, pentru a organiza vizitele de mâine şi poimâine. Dacă este ceva de aţi vrea să vedeţi şi nu regăsiţi pe listă, scrieţi pur şi simplu numele respectivei locaţii şi promit că vom face totul să aveţi parte de o vacanta in Corfu cât mai plăcută.

Astăzi nu vă spun multe, probabil oboseala nici nu vă va permite multă atenţie. Dar am să vă spun legenda insulei. Numele provine de la Korkyra, o nimfă, de care Poseidon, zeul mărilor, s-a îndrăgostit, a răpit-o şi a adus-0 aici. A numit apoi insula după frumoasa fiinţă. Forma de Korkyra a devenit încet Kerkyra, nume pe care italienii l-au făcut cunoscut drept Corfu.

Oraşul în care ne aflăm, care dă şi numele insulei, este supranumit Oraşul Celor Trei Castele. Nu este greu de ghicit de ce, presupun. Există aici peste 20 de muzee, pe care, din fericire, veţi avea timp să le vizitaţi, căci, din ce am înţeles, veţi fi aici cu toţii două săptămâni.

Câteva obiective turistice pe care cred că nu trebuie să le rataţi, iar din acest motiv le aveţi în itinerariu, sunt: Vechiul Oras, piaţa publică Spianada, vechea fortăreaţă Palaio Frourio şi Palaia Anaktora. Le vom vedea în următoarele două zile, urmând ca după aceea să ne aventurăm pe Insulă, unde, promit, vă aşteaptă surprize din cele mai frumoase.

Aţi pregătit aparatele foto?

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2013.

Categories
Mă inspiră

Vorbeşti artă şi lux?

Astăzi dragii mei, se întâmplă să vorbim despre artă. Este arta lux? Sau luxul este artă?

Primul lucru la care m-am gândit la citirea întrebării, este înţelesul cuvântului LUX. Pentru că, trebuie să ştiţi, este o întrebare pusă de Spring SuperBlog 2013.

Am căutat în Dex Online, şi am ales o definiţie, ceva mai complexă:

LUX2, (rar) luxuri,s. n. Nivel de viață excesiv de costisitor. ♦ Fast, eleganță, somptuozitate, splendoare. ◊ Loc. adj.De lux = a)extrem de confortabil; care nu reprezintă un lucru de primă necesitate; elegant, somptuos; b) de calitate superioară, de prim rang; select; c) care are articole de calitate superioară și de rafinament. Magazin de lux. ◊ Expr.A face lux = a duce o existență fastuoasă, foarte costisitoare; spec. a se îmbrăca extrem de elegant și de costisitor. – Din fr.luxe,lat.luxus.

Îmi doream să înţeleg pe deplin percepţia “universal valabilă” asupra noţiunii de “lux”, pentru a putea da o părere corectă.

Din fericire, avem aici de-a face cu Elegantine, o mână de oameni ce promovează arta, ca formă de lux prezentată în punctele a), b) şi c). Adică prin calitate, splendoare.

Arta este, zic eu, un fel de simţ. Cu toţii suntem artişti, în sufletul nostru. Suntem cu toţii capabili de lucruri măreţe, superbe, care să bucure inima şi simţurile celor din jur.

Treaba este că unii sunt mai artişti ca alţii. Iar unii se nasc pentru a naşte, la rândul lor, artă, iar alţii se nasc să se bucure de ea. Mai sunt şi bolovanii care se nasc să râdă de ea pentru că nu o înţeleg, dar hai să nu punem la suflet!

Eu sunt un om născut să admire arta. Nu ştiu foarte multe despre curentele artistice, nu am citit biografii de mari pictori. Eu doar mă pierd în opere. Arta mă ajută să visez, să îmi vărs amarul, să iubesc, să mă cunosc, să mă regăsesc. Arta este puntea între mine şi oamenii care mi-au surprins sufletul, fără ca măcar să dorească asta. Arta este o limbă universală, vorbită, în teorie, de toată planeta. Este un mijloc de comunicare între cei care dăruiesc frumuseţe şi cei care ştiu să o primească. Între oameni ca se exprimă şi oameni care ascultă. Între suflete care se avântă în necunoscut şi pasiune şi sufletele care sunt acolo să le prindă pe cele dintâi. Arta este vorbită de toţi. Dar, ca orice limbă, este cunoscută de unii mai mult şi de alţii mai puţin. Unii ştiu să vorbească limba  asta, iar alţii ştiu să comunice folosind-o, în timp ce mare parte a populaţiei o înţelege, dar nu îi poate răspunde aşa cum doreşte.

Poate de asta arta este considerată un lux. Indiferent care ar fi definiţia sa, luxul este accesibil la adevărata sa valoare numai celor care îl înţeleg în totalitate. Luxul nu reprezintă un morman de aur, fildeş, platină şi vreun secret al alchimiei, plutind pe valuri de ambrozie. Poţi să ai cele mai costisitoare obiecte din lume. Dacă nu le înţelegi, dacă nu le simţi, eşti doar un snob pasionat de kitsch, nu un cunoscător. Eşti un neica nimeni care se dă expert.

Concluzia? Suntem cu toţii artişti, aşa cum suntem cu toţii oameni. Unii sunt mai oameni ca alţii. Unii sunt OAMENI, iar alţii chestii care îşi târăsc existenţa de colo până colo, fără să ajute, fără să iubească, fără să le pese.

Şi eu sunt un artist, aşa cum eşti şi tu, dragul meu cititor! De asta mă citeşti, de asta mă înţelegi. Şi te iubesc şi te respect. Pentru că omul care eşti face omul care sunt, OM, prin simplul fapt că îmi dăruieşti o parte din tine, prin timpul tău.

Dar, ia spune: tu ce fel de artist eşti azi?

Categories
Mă inspiră

Românca mea cu Farmec

Românca mea cu Farmec este, sincer, mama. Aşa, să ştie blogosfera! Că tot mă provoacă Spring Super Blog 2013 să spun.

Orice mamă din ţara asta, pe care atât de mulţi o numesc de rahat, este o ROMÂNCĂ CU FARMEC. Mama ta, cititorule, este românca ideală.

Orice mamă care îşi ţine copilul de mână când este scuturat de răceală este o femeie model. Mai preţioasă decât orice vedetă.

O mamă care ascultă visele copiilor este o femeie ideală. Orice mamă care ascultă problemele şi aspiraţiile puilor, şi le acceptă, chiar dacă voia altceva pentru ei.

Orice mamă ca a mea. Pentru că pun pariu că şi mama ta este la fel. Că te-a ascultat, că te-a luat în braţe când ai plâns. Pun pariu că îţi trimite pachet şi acum, deşi poate ai trecut leeeejer de 30 de ani, şi îţi aminteşte să bei lapte şi să mănânci mai multe fructe. Şi pun pariu că tot mama o suni şi când nu îţi mai aminteşti reţeta aia bună de tot de sarmale. Pun pariu că în momentele în care te simţi mic şi insignifiant, încă o suni, şi îi spui “Mami, mi-e frică, dă-mi un sfat!” Şi pun pariu că îi simţi mângâierea în cuvinte.

Dacă ar fi să aleg o româncă celebră ca ambasador, să zic aşa, al româncelor cu Farmec, aş alege-o pe Teo Trandafir. Pentru că e ca mama: plinuţă, haioasă, puternică, iubitoare. Pentru că este o femeie ce impune respect şi se face iubită prin personalitate, nu prin siluetă sau haine de firmă. Pentru energia ei haioasă şi proaspătă. Pentru că inspiră incredere, siguranţă şi loialitate.

Da…Teo este o Româncă cu Farmec. Românca MEA cu Farmec. Alături de mami meu, desigur!

A ta care este?

Categories
Corlicisime

Naşterea Legendei – Fântâna cascadă – prima parte

Trecuseră deja câteva luni de când Luana aflase că este piesa cheie a unei legende vechi de mii de ani. Dar nu se simţea deloc specială. În afara apucăturilor băieţilor  de a o speria uneori cu puterile, nici nu se întâmplase mare lucru între timp.

Se mutase de ceva timp în România, ţara din care fusese adoptată, în urmă cu mai bine de 10 ani. Nu mai era copilul blond, timid şi mut încă din seara în care vizase fântâni magice. Îşi dădea seama, abia acum, că poate micul ornament clipocitor din curtea părintească fusese, cumva, cea mai reală aventură a vieţii sale. Că atunci, de fapt, i se hotărâse destinul.

Era într- o excursie în Barcelona. Pentru că i se părea cel mai artistic oraş cu putinţă.

De ajuns, nu fusese greu. Găsise, pur şi simplu, o ofertă foarte avantajoasă la Agenţia de Turism Paralela 45.

Îl luase frumuşel pe Andrei, şi plecase. Din Cluj, unde Radu, ca de obicei, plecase voluntar în aventuri legate de medicină.

Habar nu avea, când a pus piciorul pe pământ Spaniol, că o simplă vacanţă în Barcelona îi va aduce o altă aventură. Era acolo doar ca să admire istoria, să vadă arta acolo, unde se născuse. Să poată mirosi picturi celebre, să atingă materialul rece al operelor lui Gaudi. Voia energia locului, simţea nevoia să se încarce pozitiv. Cumva, instinctul îi spunea că acela este locul pe care trebuia să îl viziteze, aşa cum musulmanii vizitează Mecca. Era o datorie pe care o avea, moral, faţă de propria naştere. O nevoie ancestrală de a se completa prin cunoaştere.

Vizitase deja Sagrada Familia, Casa Batllo, faimoasa Casă Vincens, Palatul Guell şi La Pedrera.

Urmau să vadă Parcul La Ciutadela. Au ajuns acolo cum nu se poate mai elegant, căci Andrei închiriase, cine ştie cum, o Impala. Pasiunile pentru maşini nu îl părăseau deloc. Ar fi fost dispus să stea la cort, şi să mănânce numai Fast Food, în schimbul garanţiei că va conduce o maşină de calitate, stilată, pe care să o simtă ca pe un bun prieten.

Au oprit la intrare, iar creţul a lăsat tacticos maşina şi a fugit spre un stand de dulciuri, de unde i-a luat în viteză o vată pe băţ. Avea grijă de ea ca un frate protector, şi nu uitase cât de mult îi place să savureze astfel de nimicuri când se plimbă.

Imediat ce a pus piciorul în parc, însă, a avut iarăşi sentimentul acela…nu ştia exact ce, dar CEVA avea să se întâmple. Barcelona era un oraş care să îţi dea trăiri intense, la asta se aştepta. Dar acum…acum nu mai era senzaţia de împlinire doar. Acum ştia că este ceva extrem de cunoscut în aer, simţea iarăşi panica amestecată cu siguranţă şi fascinaţie.

Îndreptă ochii spre cer. Când se întunecase atât?

Observând că Andrei se uită la ea uşor îngrijorat, zâmbi, şi păşi relaxat mai departe, fiind conştientă că sentimentul se afla totuşi în privirea ei, iar prietenul ei bun, care o iubea cum îşi iubea doar maşinile, îi citea sufletul perfect.

Gândurile deveniră mute când o văzu: Cascada fântână din parcul La Ciutadela. Părea, din nou, că timpul a stat în loc. De undeva, din gurile grifonilor, curgea din nou acea şuviţă argintie.

– Andrei, trebuie să îţi spun ceva…

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2013

Categories
Mă inspiră

Amelia Earhart

Amelia Earhart este femeia care mă inpiră pe mine. Mai mult decât orice altă femeie.

Am aflat despre ea, credeţi sau nu…dintr-un film. Din Night at the Museum 2. Apărea acolo o reproducere a ei, de la Smithsonian Museum, ce prindea viaţă noaptea. Acel manechin urma să ajute personajul principal.  Era o femeie hotărâtă, curioasă, curajoasă mai ales, ce credea, la orice pas, că este discriminată din cauza sexului.

Poate nu a fost o femeie senzuală. Poate nu a fost pasionată de corsete şi desuuri, ca majoritatea celor din ziua de azi. Există o mică posibilitate să fi purtat jupe, dar nu garantez. Ea era genul băieţoasei hotărâte, veşnic în pantaloni, încercând să îşi facă un  nume, într-o lume dominată de bărbaţi.

Amelia Earhart este femeia care mă inspiră pentru că în fiecare din noi se ascunde o mică parte din ea. În fiecare din noi există o femeie care luptă împotriva curentului, o femeie care se luptă cu prejudecăţile societăţii  în care trăieşte. O femeie care vrea să facă ceva în viaţă, deşi absolut toate indiciile îi spun unul şi acelaşi lucru: că nu  va reuşi. Există, tot în fiecare din noi, şi o ştiţi, şi senzuala, fermecătoarea, iubăreaţa. Dar despre ea, altă dată. Azi, despre ambiţioasă.

Pentru cei care nu ştiu, Amelia Earhart a fost prima femeie care a traversat singură, în zbor, Oceanul Atlantic.  Urmând să fie prima care a zburat din Honolulu până în Oakland, California.

În 1937, îşi propune să fie prima femeie care a zburat în jurul lumii, împreună cu copilotul său, Fred Noonan.

A dispărut, în timpul unui zbor deasupra Pacificului. Plecase din Miami, în aventura de care spun mai sus.

De altfel, anul trecut, o întreagă echipă a pornit în căutarea ei. 20 de arheologi şi cercetători susţineau că femeia, împreună cu pilotul cu care a dispărut, ar fi supravieţuit, câteva zile, pe un atol, numit Nikumaroro în plin ocean. Acesta se află la 40 de kilometri de insula Howland, unde era programată aterizarea.

Ambiţia ei a ambiţionat o lume. O lume ce refuză să creadă, după cum vedeţi, că a dispărut în mare. Unii susţin că a mai trăit câteva zile, şi nu pe acel atol, ci pe insula Gardner. Acolo a fost găsit scheletul unei femei caucaziene, şi chiar mici nimicuri feminine, precum o oglindă, un ruj, nişte haine. Nu s-a putut demonstra că aparţin Ameliei, pentru că, ce să vezi, rămăşiţele pământeşti menţionate au dispărut.

Ipotezele privind faptul că nu a murit pe loc, dispărând în ocean, sunt alimentate de faptul că staţia radio a aparatului de zbor a funcţionat 5 zile de la data prăbuşirii. Ce radio este atât de rezistent la apă?

Aşadar, femeia care a inspirat atâtea generaţii, care a luptat cu toate forţele pentru sexul frumos, şi care a spart orice tipar al vremurilor în care trăia, rămâne un mister. Un vis. O femeie cum se găseşte în fiecare din noi, luptând să iasă.

Cât despre personajul din filmul mai sus menţionat, da, dispare şi ea. Numai că pe ea zorii o fac să dispară. Exponatele de muzeu din acel film erau vii doar noaptea, iar lumina le transforma în praf. Iar Amelia, personajul din film, a ales să facă un drum cu avionul său preferat, deşi era cât se poate de conştientă că nu se va mai întoarce.

Cred că la fel ar fi făcut şi adevărata Amelia. Ar fi plecat, totuşi, în călătoria aceea în jurul lumii, chiar dacă ar fi ştiut de la bun început că va fi ultima dată când zboară. Cred că dacă într-adevăr, s-a prăbuşit în mare şi a murit, fără să fi rătăcit,  s-a stins cumva fericită, că pleacă într-o lume mai  bună făcând lucrul pe care îl iubeşte cel mai mult, şi pentru care a luptat o viaţă.

La ea m-am gândit când a venit provocarea Spring SuperBlog 2013. Pe tine ce femei te inspiră?

Categories
Corlicisime

Jos pălăria în faţa bărbaţilor din Spring SuperBlog

Dragii mei competitori, jos pălăria! Dar jos de tot, nu aşa, un semn timid! Admir din inimă bărbaţii care nu se sfiesc să discute pe teme feminine, şi care nu se tem că le va fi ştirbită masculinitatea dacă vorbesc de îngrijire.

Ca să înţeleagă cititorii, majoritatea probelor din competiţie, au sponsori şi subiecte mai pentru doamne şi domnişoare, aşa, ca de luna martie.

Să dau exemple, există o probă despre produse naturale de îngrijire, una despre cadouri, una despre epilare, o scrisoare de dragoste, şi una legată de femei model.

Şi, sincer vă zic, cea cu epilarea este cruntă şi pentru mine. Chiar acum o coc. Eu, care nu am probleme legate de pilozitate, să mă fac maimuţă dacă am idee ce oi zice. Vă daţi seama ce dilemă pe domni!

Cât despre celelalte, dacă aş fi în locul vostru, dragii mei, la prima aş vorbi despre femei naturale vs piţi. Pe aia cu epilarea am lămurit-o, iar la celelalte, dacă aveţi iubite sau neveste şi nu aveţi idei, mă rog la absolut toţi sfinţii din calendar ca ele să nu vă citească blogul. Că dacă îl citesc şi vă prind la pană când vine vorba de coracon, cadouri şi femei importante, aţi &%¤”/”#%&/(  pus-o!

Dacă nu aveţi iubite, cadou se poate face şi mamei, iar femei care ne inspiră…valiuuuuu!! Sunt, Doamne ajută! Iar scrisoare de dragoste…hm…….dacă nu sunteţi genul, faceţi o scrisoare în care să spuneţi că nu sunteţi siropoşi, nu vă stă în fire să faceţi inimioare de trandafiri ….daaaaar… (ultima parte băgaţi din top, că suntem concurenţi în competiţie, nu echipă).

Cât despre blogul colectiv al acestei ediţii (speeer că e numai unul si nu uit pe cineva): Ştiu cum e în echipă, aşa că you go, bro`s!

Na! Aveţi idei acum! Daţi un suc la gale, să fim chit! Vă pupă mama!

Categories
Corlicisime

Dragonul şi cutia

Provocarea Spring Super Blog continuă…cu un articol despre cadouri.

Şi, ca să nu se simtă lumea discriminată, căci este luna femeilor şi majoritatea articolelor au parfum de….femeie, eu am să prezint un cadou pe care l-aş face unui bărbat.

Aş face cadoul acesta omului care mi-a readus copilăria în anii facultăţii. Unui om cu care nu mai ţin legătura ca odinioară, dar la care încă ţin, în felul meu. Băiatul mi-a împrumutat seria Harry Potter într-o perioadă în care nu mai citisem cărţi inocente de aşa mult timp, că nu ştiam cât trecuse.

Aceluiaşi om care m-a făcut curioasă în legătură cu Supernatural.

Este ciudat să alegi un cadou pentru un prieten vechi, pe care nu l-ai văzut decât o singură dată în viaţă. Este greu să te asiguri că o să îi placă. Pentru a te asigura că o să îi placă, trebuie să ţii cont, cred eu, de ceea ce vă leagă. Şi să înţelegi că probabil nu va prinde subtilitatea cadoului, şi îl va aprecia numai aşa, că e de la tine.

Iar eu aş alege pentru acest bărbat, un inel sau  o cutie pentru ceasuri. Mi se par elegante nevoie mare ambele idei. Inelul este foarte masculin, şi îmi aduce aminte, nu ştiu de ce, de Jensen Ackles. Nu este preferatul lui din serial, este preferatul meu. Dar ideea unui cadou este, zic eu, contopirea între două personaliăţi. Inelul este robust, într-o culoare serioasă fără a fi sobră.

Cât despre cutie…ceasurile sunt, se pare, o veche pasiune a tovarăşului meu. Musai să fie vechi, la rândul lor. Clasice, de colecţie…prindeţi ideea! La priceperea mea în materie, clar aş da chix încercând să cumpăr unul. Cutiile în schimb, se întâmplă să fie specialitatea mea. De plastic, de lemn, sau împletite, nu am cum să dau greş. Iar cea aleasă de mine este o cutie de nota 10!

Păcat că dragul meu prieten are de aşteptat până în octombrie să vadă ce va primi!

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2013.