Categories
Uncategorized

Povestea cu DLSC

Povestea mea cu DLSCîncepe la vreo 14 ani, am descoperit pasiunea pentru engleză. „Mama, vreau să fiu traducător!” Multă vreme a crezut că sunt toane adolescentine. Până pe la vreo 16, 17 ani când am tradus niște cursuri de design, specializate pe teatru. Cum scriam al naibii de încet, fata pe care o ajutam a venit să scrie, în timp ce eu citeam, din engleză, și dictam în română. Mama s-a dat atunci mai aproape, și, pe undeva, a simțit că modul firesc în care puteam reda textul vine de undeva din interior.

Ce a făcut? Nu m-a lăsat să dau la limbi și literaturi străine, sau alte cele pe la UniBuc. A găsit facultate pentru mine, cu admitere, la construcții. Șanse mari la cămin, concurență mică, prietene în campus, tot tacâmul!

Și câte emoții a avut săraca mama, când, în a doua zi de admitere, cu 30 de minute înainte să înceapă proba, i-am cerut ceva mâncare nesănătoasă. Nu mâncasem decât roșii cu brânză și supe leșinate aproape o săptămână, și, brusc, mă izbise foamea! S-a dus femeia, pe de o parte fericită că nu intru flămândă în examen, și a luat două shaorme imeeeeense, la chiflă, din apropiere, și două cafele. Shorma mea s-a dus în nici 5 minute, și văzând că mama nu se prea bucură de a ei, am luat și pe aia! Asta, vă dați seama, sub privirile perplexe ale mamelor care mă obsevaseră, vreo două la număr. Nu înțelegeau cum încape atâta mâncare în cineva atât de mic!

Până am ieșit, era sugrumată de emoții. Îi era teamă că o să mi se facă rău în examen, de la atâta grăsime! Organismul meu, deși era mai vioi de vreo doi, trei ani de când slăbisem, și mâncam mult de felul meu, nu era obișnuit cu mâncarea fast food. Vă dați seama câtă ușurare pe ea, când am ieșit!

Câteva zile mai târziu, aflam că am intrat la facultate, a 24a din 50 sau 60 parcă. Iar spre sfârșitul verii, mama mă trezea din somn la 3 noaptea, fericită: eram printre puținii boboci care prinseseră cămin anul acela!

Așa am ajuns să fac cursuri cu unii din cei mai buni, amabili și deschiși la minte profesori cunoscuți vreodată. Iar acum, sper să le fiu studentă din toamnă! Să îmi țineți pumnii!

One reply on “Povestea cu DLSC”

Leave a Reply to Boboaca de ieri... - Lucianna Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *