Categories
Corlicisime

Mama

Mama mea este dovada că Dumnezeu mă iubește. Ea și câțiva prieteni. Am o mamă teribil de ciudată, prin echilibrul între libertate și control asupra mea.

Deși pe la vreo 19 ani deja se mărita, și ne-a crescut cu cheia de gât, vorba aia, și mâncare la frigider, cumva a făcut o treabă genială crescându-mă. Poznele copilăriei mele, deși mi-am mai luat câte o palmă pentru ele, o amuzau mereu, și mi-a susținut orice pasiune. Nu prin înscrieri la cine știe ce cursuri. Ce să faci în Motru?

Susținerea venită din partea ei s-a manifestat prin alimentarea resurselor de care aveam nevoie, în limita posibilităților. Pasiunea pentru lectură, debutată la vreo 8 ani, s-a lăsat într-un timp cu cărți cumpărate din Târg(u Jiu). Țin minte că la  un moment dat mergea destul de rar acolo, dar se întorcea mereu cu o carte. Așa am citit Cuore, Singur pe lume, Prinț și Cerșetor, Heidi și câte și mai câte.

Pasiunea pentru scris a apărut tot la vreo 8 ani. Am scris o poveste despre un copil și un pom. Parcă prea frumoasă pentru a fo scrisă de cineva așa mic. După ce s-a convins că nu este copiată, mi-a urmărit cu atenție compunerile de școală, și mi-a scos din bibliotecă, pe rând, cărți care să îmi alimenteze imaginația.

Cumva, tot mama mi-a dezvoltat și gustul la haine! Cele de școală erau mereu albe sau negre, iar celelalte, pe cât posibil colorate, „că dor n-am 180 de ani să mă îmbrac ca un cioclu!”. Așa spunea când, plinuță fiind, trăgeam cu ochiul la chestii negre, să mă subțieze! „Ce să fac mămică dacă ai burta în față, și fundu tras înapoi? Așa ești! N-ai vrea să fii fotomodel! La anii mei ce-ai să faci dacă o iei așa de acuma?”

Cu machiajul i-a luat ceva să se obișnuiască, dar deh! M-a făcut, asta e de-acum! :))

Cel mai mult apreciez însă încrederea dovedită! Aveam voie oricând, oriunde, numai să știe cu cine, cam la cât mă întorc, și cum dă de mine în caz de ceva. Prietenelor care strâmbau din nas le spunea scurt: „Fata mea, știu ce am crescut! Și stai tu liniștită, că dacă aveam pui de panaramă la bătătură, era panaramă și înainte de 21, și înainte de 22, și sub nasul meu, stai tu calmă! Că asta nu-i proastă!”

Apoi am rămas singură în București. Și în ciuda libertății imense primite de atunci, și a aripilor în care tot suflă să mă înalțe, sună cât de des, să vadă dacă sunt bine.

Și să îmi dea rețete: „Să nu mănânci numai ciorbă! Fă o salată! Ia niște roșii, niște castraveți, o ceapă, ai verdeață? O legătură de mărar ia! Și le toci frumos pe toate, le pui în castron, stropești cu ulei…Mai ai ulei de măsline? Să țin minte să trimit!”

Și nu, nu exagerez! Libertate totală, dar grijă imensă față de faptul că am ce mânca, și indicații la gătit! Deși eu pregătesc masa de Paște, Crăciun și An Nou, cam de 3 ani…Ce m-aș face fără ea, oare?

Categories
Corlicisime

Diana are nevoie de ajutor

Diana are nevoie de ajutor, de ceva vreme încă! Am postat pe fostul meu blog, cel care m-a făcut să trec la domeniu, despre ea, și am promis ceva. Iar azi îmi țin promisiunea.

Nu pot să dorm, mă tot sucesc de pe o parte pe alta, și în loc să aștept o minune, am venit pe net, să mă mai liniștesc. Și mi-am amintit de Diana. Și că am promis că o voi ajuta, la un moment dat, donând. Am aruncat un ochi rapid pe PayPal, și mai aveam aproape 3 euro, așa că am donat 2. 😀 Știu, foarte foarte foarte puțin, dar dacă amân, când ajung la bancă și o să îmi amintesc nu o să am contul, când o să fiu cu el notat pariez că nu or să fie bani…știți cum este. Chiar îmi pare rău că nu pot face mai mult, dar PROMIIIIIIIIIT că voi mai ajuta când voi  putea.

Fetița are leucemie. O boală foarte grea, chiar și pentru un adult. Tocmai a terminat 5 ședințe de chimioterapie. La 4 ani și ceva, cred că este îngrozitor! Încerc să văd puțin lumea prin ochii ei, și nu reușesc! La 4 ani, pe vremea asta, alergam probabil prin grădina bunicii, călcând în picioare zarzavaturi. Diana nu aleargă de colo colo, și nici nu stă lipită de vreun calculator, ca micuții de vârsta ei. Stă prin spitale, conectată la cine știe ce aparate. Și nu numai că nu înșelege ce se întâmplă! Mai mult! E obișnuită! Pentru ea, așa arată viața. Mai mult de atât, nu prea cunoaște! Este prin spitale de la câteva luni. Trist! Foarte trist!

Știu că sunt peste tot tot felul de ciudați care strâng bani pentru tot felul de cauze fictive, dar în Diana am ales să cred, pentru că părinții ei au un blog, deschis în numele fetei, unde postează din când în când evoluția tratamentului, poze, mulțumiri. Nu numai că îmi dă încredere, dar și văd ce se întâmplă cu fata, dacă este bine, cum evoluează totul pe scurt.

Între timp, eu mi-am promis să fac câte ceva, cât de mic, pentru cauzele postate pe blog! Nu vă pot cere să dați măcar puțin din puținul vostru, vorba aia, dacă nu fac și eu asta! De la mine mai puțin, de la Barosan mai mult. Puținul meu, adunat cu al altora, va contribui la însănătoșirea Dianei.

Sper ca prin mărunțișurile mele să mă revanșez cumva în fața celor care mi-au întins mâna aceea de ajutor exact în clipa în care am avut nevoie. Așa mi se pare corect. Să dau mai departe binele primit, dacă nu am cum să îl dau înapoi.

Categories
Teatru și Filme

MirrorMask

MirrorMask este un fantasy exact așa cum îmi place mie! Unul în care fantasticul și realul se împletesc într-un mod al naibii de periculos! Am citit de el printr-un guest post scris de  Anzhela, și, fiind o devoratoare a genului, l-am trecut, conștiincioasă, în lista de filme MUSAI DE VĂZUT!

Helena, eroina filmului, face parte dintr-o familie care deține propriul circ. Este foarte talentată la desen, are o imaginație extrem de bogată. Își dorește doar o viață normală, în care să nu poarte costum cu sclipici, și să  nu jongleze. Când mama ei se îmbolnăvește brusc, este trimisă la bunică. Printre desene și discuții cu tatăl care încearcă să păstreze intactă trupa de circ, fata se luptă cu refuzul celorlalți de a îi spune exact ce se întâmplă cu cea care i-a dat viață.

Până când, în noaptea din ajunul operației mamei sale, fata cade într-un somn profund, și se trezește într-o lume fantastică, cu grifoni, măști și două regine. Una albă și una neagră. Regina din ținutul alb, pașnic, al binelui, dormea din cauza unei boli. Iar Helena se hotărăște să plece pe urma leacului, MirrorMask.

Realizează că lumea în care se afla este cea din desenele sale, și că putea să vadă lumea din care venise prin orice fereastră. Află, încet, și de ce se afla acolo. Prințesa neagră reușise să facă schimb de vieți cu eroina, și, cu fiecare fereastră prin care privea, Helena descoperea cum îi este distrusă viața, și cum fata malefică ce i-o furase făcea schimbul definitiv, distrugând desene.

Partea ce mai frumoasă vine spre final, când fata aproape că trece de partea forțelor răului, fiind vândută de cel care o ajutase, Valentine.

Este un film superb, sincer vă spun! Dar totuși, l-aș recomanda numai amatorilor genului. Pentru ceilalți…posibil să fie o pierdere de vreme…

Categories
Cartea de vineri

Singur pe Lume

Singur pe lume , de Hector Malot, este cartea pe care, cred eu, ar trebui să o citească toată lumea. Eu una, am citit-o la vreo 10 ani, fiindcă mi-o tot băga pe gât mama. Dar îndată de m-am apucat să o citesc cu adevărat, nu i-am mai putut da drumul! Este cartea din care îmi aduc aminte cel mai mult, din ce am citit în acea perioadă.

Pentru cei care nu au citit încă, spun că este despre un băiețel, Remi, care fusese abandonat, și luat la Barberin, are grijă de micuț de parcă ar fi fost al ei. Soțul acesteia însă, vinde copilul unui circar ambulant, Vitalis.

Țin minte că Remi și Vitalis au devenit prieteni, și că, după moartea celui din urmă, copilul trece prin foarte multe aventuri, trăind la un moment dat pe mica ambarcațiune a lui Madame Milligan, ca să îl distreze pe fiul acesteia, Arthur.

Și mai țin minte că și-a găsit familia, și că nu fusese abandonat, ci furat. Și că am plâns zile întregi, după ce am citit, pentru Remy, iar o vreme am dormit cu cartea sub pernă. Iar apoi mama a început să o împrumute, și, undeva între cititori, Singur pe Lume s-a pierdut…

Categories
Teatru și Filme

Big Fish

Big Fish este un film la care am vrut să mă uit dintr-un singur motiv: Ewan McGregor! L-am văzut în Ghost Writer, și apoi în Angels and Demons. Spune povestea lui Ed Bloom, care a trăit o viață asemănătoare unui basm, neglijându-și fiul. Ajuns la maturitate, acesta realizează că își cunoaște tatăl doar din povești, și se duce lângă patul de moarte al bătrânului, căutând, în ultimele clipe, o fărâmă de realitate.

Însă bătrânul știe una și bună! Tot ceea ce trăise, era la fel de real precum prezentul. Nimic fantastic, din punctul lui de vedere. Frânturi de realitate, reprezentând bătrânul muribund, se amestecă în fantasticul istorisirilor spuse norei sale.

Și totuși, undeva într-un birou uitat de familie, pe care mama se hotărăște să îl aranjeze, există documente, și adrese, care îl trimit pe Will pe urmele reale ale pașilor tatălui său. Iar realitatea celor aflate acolo este surprinzător de apropiată de cea din povești.

Deși în prima parte a filmului, realul este bine separat de imaginar, pe măsură ce fiul își descoperă părintele, linia dintre cele două se estompează, ușor, în așa fel încât spre final, te întrebi care a fost viața lui Ed Bloom cu adevărat.

Deși nu este vreo capodoperă, este o adevărată plăcere să urmărești această peliculă. Aduce în prim plan actori precum Ewan McGregor ( tânărul Ed Bloom), Albert Finney ( Ed Bloom senior), Billy Crudup ( Will Bloom), Marion Cotillard (Josephine Bloom, soția lui Will), Jessica Lange ( Sandra Bloom, soția lui Ed), iar personaje jucate de Danny DeVito și Helena Bonham Carter apar printre excentricii din viața lui Ed.

Un fantasy ușor, care cu siguranță vă va descreți frunțile! Vizionare plăcută!

Categories
Teatru și Filme

Filmul de duminică – Hugo

Filmele sunt o mare pasiune a mea, în ultimii, cred eu, 3 ani, cam așa. Cei care citeau fostul blog știu că mai postam și recenzii.

Hugo este un film descoperit de mine recent, din pură întâmplare. A fost lansat anul trecut, în noiembrie cred, dar în România nu a fost distribuit in cinematografe. A rulat doar la Festivalului Internaţional de Film Bucureşti, pe 24 martie.

Categories
Guest Posts

Guest Post – seria a doua!

Iată, cum am promis, continuarea seriei de guest -posts scrise de mine! Sper că nu am uitat nimic, iar dacă am făcut-o, spuneți-mi, să trec aici tot! În felul acesta trimit și un link către gazdele mele, să vadă cititorii ce și cum, că nu stă lumea cu ochii lipiți de blogosferă, să caute guesturile mele, nu? Așa o să fie mai ușor!

Când eram noi mici, adică eu de vreo 6 ani și el cam de 3, la noi în Motru apa era cu program. Fie caldă, fie rece! Ai mei, aveau depozitate, sub chiuveta din bucătărie, zeci de bidoane cu apă. Unul de 10 litri, unul de 5, și vreo 20 de câte 2 litri, 2,5. După ce am văzut la televizor cum face Tarzan baie îmbrăcat, cu apă ce curgea din copac, din nu știu ce butoi, ne-am gândit, cum-necum, să încercăm figura! [Continuare]

Mă întrebam: voi ce farse făceați fraților sau surorilor când erați mici? Ei bine, fratele meu, căci am un frate cu 3 ani mai mic, făcea o șmecherie cu nucile! Preferata lui! Într-o zi, a luat frumos 3 nuci, și s-a dus, zâmbind, la patul din dormitor, după ce abia făcusem curat, și a pus câte o nucă sub fiecare din cele 3 picioare ale patului la care a ajuns. [Continuare]

Ardeii copți sunt probabil primul fel de mâncare pe care am învățat vreodată să îl fac. În bucătăria de vară a bunicii, pe plită, vara, la vreo 5 ani! Țin minte și acum cu câtă grijă întorceam ardeii, atunci când erau lăsați în seama mea! Cât de importantă mă simțeam! Îi luam de pe plită încă frigând, îi aruncam în găleată, unde îi aștepta multă sare, și puneam un capac să se înăbușe, iar coaja să se desprindă mai ușor! [Continuare]

Am redescoperit Narnia prin Prințul Caspian, filmul, la 20 de ani. Și mai că mi-au dat lacrimile! Fix lumea visată atunci când eram mică! Spre deosebire de Țara de Nicăieri, a lui Peter Pan, Narnia este vizitată extrem de rar de oameni. Ajungi acolo pentru că așa îți este destinat, sau, ca Telmarinii, pentru că strămoșii tăi au nimerit o poartă secretă.
Animalele Narniei vorbesc. [Continuare]
Categories
Guest Posts

Guest Post – Prima parte!

M-am gândit să fac un fel de sinteză a guest -urilor, ca Emil, ca să țin socoteala la ce am publicat pe la alții. Nu de alta, dar fiecare articol este o parte din mine, și nu vreau să se piardă! Aici aveți numai o parte, cele mai recente cred. Înca mai forez după ele, mai sunt câteva în sir. Mâine vine seria a doua, iar după aceea, voi scrie câte două, trei pe săptămână! Sper să vă placă!
Pentru cei care mă cunosc nu este absolut nici un secret faptul că sunt mare fană Narnia!
Aslan, leul rege, este simbolul suprem, atunci când vorbești de această lume! Aslan, leul rege, este motivul pentru care CS Lewis a fost acuzat de propagandă religioasă. [Continuare]
Eu, una, am cunoscut internetul pe la vreo 16 ani, prin intermediul unei prietene de-ale mamei. Nu aveam nici calculator, darămite idee de online! Femeia, foarte dezghețată la minte, m-a învățat să stau pe MIRC și mi-a făcut ID de mess. [Continuare]
Atunci când accepți să scrii despre ce vrei, dai de înțeles, celui ce te va găzdui, că ești blogger cu capul pe umeri, capabil să ia propriile decizii, că se poate pune bază în tine.
Cumva, în spatele acestei acceptări de a scrie pe o temă liberă, există, cred eu, și o parte mult mai introspectă, a acceptării faptului că suntem oameni mari, cu capul pe umeri. [Continuarea]

Dacă mă întrebați pe mine, în ultima vreme sunt tot mai frcvente blogurile ce poartă numele posesorilor. Lucianna, Aniela Deby, Irina Baragoi, Gratian Lascu, toate nume de bloguri personale. Când m-am apucat eu de blogărit, erau „la modă” pseudonimele și expresiile/ construcțiile visătoare. Nu îmi vin acum în minte exemple concrete. Eu aveam Printre Fluturi, o colegă de facultate era The Girl with Yellow shoes… [Continuare]

 

Parfumul a fost mereu senzual, iar diversele esențe au avut, de la antichitate până în prezent, roluri tămăduitoare. Dacă vreți un parfum pentru voi, aveți grijă să nu îl cumpărați la repezeală. Iată câteva șmecherii, învățate cu timpul! [Continuarea]

Categories
Teatru și Filme

Filmul de duminică – Music and lyrics

L-am văzut cred, în urmă cu vreo 3 ani. Iar apoi, am ascultat cântecul ce unește protagoniștii din când în când. Mi-am amintit de el zilele trecute și am considerat că un asemenea film trebuie văzut și de voi.

Nu sunt adepta filmelor romantice! Să ne fie clar! Dar acesta…este destul de interesant.

Este o poveste cu un EL, și o EA.

Categories
Corlicisime

Limbi străine

Studiul limbilor străine lasă oamenii cu sechele inimaginabile! Dacă pentru o prietenă, după susținerea examenului Cambridge, un mare producător de băuturi acidulate scosese pe piață Pepsi drăgălaș (CUTIE), pentru mine urmările au fost ceva mai ciudate. După un singur an, primul de facultate, de engleză îndesată cu pâlnia, și cultură și civilizație pe pâine la felul principal, am început să văd lumea prin alți ochi!

Ochii cuiva care citește o carte în limba engleză și remarcă, printre metafore, structura frazei, concordanța timpurilor sau particularitățile culturale ale unei situații. (Nu, nu sunt nebună!) Ca să nu mai spun ce hal de tragedie se întâmplă, dacă, Doamne ferește, îmi pică în mână o traducere făcută anapoda! Cei care au studiat traduceri pot să confirme! Anumite structuri te zgârie pe creier, pur și simplu! Îți sar în ochi, și ți-i scot, prin faptul că structura frazei este identică cu cea din limba sursă, prin expresii trecute în limba română, nu echivalate sau transpuse! Dacă îmi trec prin fața ochilor două traduceri diferite, ale aceleiași cărți, deja sunt în rai! Iau pagini la întâmplare, numai de dragul de a prinde pe careva cu mâța-n sac!

Și, mai sunt, bineînțes, zilele în care mă uit cu ochii cât cepele la filme de genul „Ultimul samurai” dând din cap la fiecare chestie de care îmi amintesc că ne-a povestit-o domnul profesor la curs, dar noi nu credeam! Și apoi stau și îmi pun întrebări, dacă or mai fi tradițiile alea, dacă măcar așa, dragul strămoșilor, o mai ști cineva ceva de ele, dacă mai există culturi atât de sensibile în luptă (și pe mine mă surprinde cât de mult gândesc uneori, stați liniștiți). Problema nu e asta! Problema apare când mă apuc să povestesc punctele forte ale unei astfel de capodopere unora care se uită la film că e bine realizat, sau că le place fața lui Cruise. Și vin eu cu logoreea abstract culturală despre ce am învățat eu pe tema disciplinei în comunitatea samurailor!  Pentru ca măcar să îți treacă prin cap să mă asculți, trebuie ori să te pasioneze samuraii, ori să te pasioneze cultura în general, ori să fii curios sau curioasă de cât de departe este în stare să se întindă aria de acoperire a memoriei mele/ ciudățeniilor pe care sunt în stare să le înmagazinez! Că arie aaaaam! Și voluuuum! Dar umplu tot cu abstractități de astea!

Și te trezești într-o bună zi că dau din cap pe ritm de hip hop pe așa ceva!