Categories
Corlicisime

Prețul sănătății

Nu știi cât este de importantă sănătatea cu adevărat până nu te lovește o boală gravă. Sau măcar o răceală atât de cruntă că nu te poți da jos din pat.

Din păcate, există oameni care știu cât costă sănătatea zi de zi, în fiecare secundă. Oameni pentru care sănătatea chiar se plătește, în RON, EUR sau USD. În operații costisitoare, în afara granițelor țării. Și doar la atât speră. Normalitatea sau integrarea socială sunt încă vise.

Oameni cu boli rare, pentru care, am aflat azi abia, există un proiect. Poza de mai jos este preluată de la Chinezu.

http://chinezu.eu/2013/03/01/tu-ce-faci-pe-2-martie-e-totul-ok-esti-sanatos/

Iar clipul de pe http://www.bolirareromania.ro/. Dați o fugă. Veți înțelege cât suntem de norocoși pentru simplul motiv că suntem sănătoși. O primăvară senină vă doresc!

 

Categories
Mă inspiră

Frumusețea naturală există

Încă de mică, am învățat de la mama să mă bazez pe natură când am nevoie de ceva pentru organism. Am crescut între reviste naturiste.

Știu ce fel de ceai să îmi prepar la ceas de boală ori alergii, să îmi ușureze traiul până la vizita medicală.

Cât despre frumusețe…ohooo, știu o groază de leacuri din bătrâni. Și știu și cam la ce game de produse de pe piata să mă orientez, la nevoie.

Produsele Farmec de exemplu. Le folosesc de ceva timp, fiindcă sunt și accesibile ca preț, și foarte eficiente. Sinceră să fiu, eu utilizez mai mult marca Gerovital din ce au ei. De tonic parcă nu m-aș mai desprinde.

De gama Farmec Natural nu am mai auzit până acum. Probabil este nouă. Sau probabil nu eram suficient de informată. Am văzut mai alaltăieri o reclamă la TV și am văzut că o au pe Giulia ambasador gama Farmec Natural. Așa am aflat, practic, de existența ei. A gamei, nu a Giuliei. Și am aflat că are multe produse pe bază de argan. gălbenele și Aloe Vera. Dacă pe ultimele două le folosesc în general, arganul este nou pentru mine. Am auzit că este bun la toate, și chiar aș testa uleiul. Este destul de scump, ca ingredient, dar dacă face tot ce se spune, își merită banii.

De gălbenele vreau să știți că sunt foarte bune la alergii. Curăță organismul și pielea. Metodă testată! Cremele alea unsuroase, care aduc a vaselină, sunt mai eficiente decât orice aveți prin colecția de cosmetice.

Dacă sunteți curioase de produsele Farmec, puteți vizita site-urile de mai sus, pagina de Facebook, sau cea de Twitter. Sloganul lor este Indrăgostește-te de viață! Cum să nu te îndrăgostești, mai ales acum, la venirea primăverii? Cum?

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2013.

Categories
Mă inspiră

Exercițiu

Gata, a început și Super Blog-ul de primăvară. Forța fie cu noi, participanții! Până una, alta…

Am găsit, propuse de Romanian Copywriter, niscaiva exerciții de scriere, și mi-am propus să fac câte unul pe zi.

Primul zice așa:

1. Scrie din perspectiva unui copil de 8 ani

Am primit ca temă să povestim un Crăciun din perspectiva unui copil de 8 ani, în care nu primim cadourile pe care ni le-am dorit.

Mi-a fost foarte greu să încerc să vorbesc și să gândesc ca un copil de 8 ani – trebuia să am grijă atât la ceea ce fac, să nu fie ceva ce un copil nu ar face, cât și la ceea ce zic.

E util pentru că e un exercițiu psihologic, de perspectivă, dar și de creativitate. Merită încercat, stimulează foarte mult gândirea.

 

Eu nu am temă, am nevoie de una. Cine vine cu ideea salvatoare?

*Alineatul temei este luat din articolul spre care am pus link mai sus.