Categories
Mă inspiră

Genti si posete

Încep să duc lipsă de poșeteeee! Nu sunt genul care are un dulap plin de așa ceva, dar zilele astea am prea puține. Nu știu ce e cu ele! Bine…au fetele posete și poșețici de ți se face rău. Dar alea nu-s ale mele.

Categories
Mă inspiră

Suntem ceea ce mâncăm?

Suntem ceea ce mâncăm? Așa spun unii!

Vorbeam pe Blog Event despre aparențe date de kilogramele în plus, și expuneam presiunea la care supunem oamenii doar pentru că arată într-un anumit fel. Este un subiect la care sunt foarte sensibilă. Am avut ceva kilograme în plus. Doar vreo 12, cât să îmi deformeze armonia corpului. Cât cineva care m-a cunoscut la majoratul unei prietene să nu mă recunoască 3 ani mai târziu, la o nuntă. Așa se îngrasă corpul meu. Ciudat și diform.

Și stau să mă gândesc. Oare cum s-a ajuns acolo? Oare  fost bunica, pentru care un copil sănătos era rotund? Să fi fost dulciurile? Să fi fost faptul că mâncam tâmpenii la TV? Oare m-am trezit într-o dimineață și am realizat că sunt dolofană?

Am urmărit vara trecută, pe youtube, Revoluția Culinară a lui Jamie Oliver. Problema americană o înțeleg. Dar noi unde greșim? Românii știu să gătească, nu? Sau devenim și noi la fel de legați de fenomenul fast food? Devine mâncarea nesănătoasă mai ieftină și mai practică decât gătitul oare?

Stau și mă gândesc la cam cât de prost stau oamenii ăia la capitolul hrană sănătoasă, dacă tocana sau sosurile gătite acasă, atât de blamate la noi, deja sunt un pas în față. Și mă gândesc la viteza cu care ne îndreptăm spre acceași situație. În orașele mici nu se vede, dar în București, când dai iama la Mac ziua în amiaza mare și e plin, te trec fiori!

Care ar fi soluția totuși? Cel mai probabil, să ne educăm copii, să le arătăm pe ăia de la la televizor care nu vor să mănânce brocolli și spanac și să le explicăm că de fapt legumele fac bine. Să îi luăm în bucătărie când gătim, să se joace de-a marii bucătari. Știu, vă veți gândi că sunt mică, nu am copii, ce știu eu? Ei bine, am avut de-a face cu vecinuțele mele, de când aveau 5, respectiv 6 anișori, până la vreo 11 și 12. Și știu cât de încântat este un copil căruia îi dai încredere de om mare! Și mai știu că va mânca ceva ce înainte nu îi plăcea, pentru că este mândru de munca proprie.

Adulților nu mai avem ce le face. Adulții îți trântesc un „Sănătatea mea, ce-ți pasă?”, un „Așa și?” sau tradiționalul „O viață am, trebuie să o trăiesc la maxim!” și aia e! Copii trebuie să trăiască sănătos. Trebuie duși la Mac răruț, iar jucăriile trebuie să le aibă de oriunde altundeva numai de la Happy Meal nu!

Dar nu depinde de mine. Nu am copii, și nici nu voi avea curând! Eu sunt doar mesagerul…

Categories
Mă inspiră

O viață – Guy de Maupassant

Cu această postare debutează o nouă rubrică, Amintiri dintre fluturi. Îmi părea rău să las fostul blog de izbeliște, așa că am decis să aduc aici o parte din cele mai iubite postări. Oricum sunt vechi și acolo nu le mai citește nimeni. Și sunt triste, sărăcuțele, că nu le bagă nimeni în seamă. Le înveseliți voi?

 O viaţa a Jeanttei, căci ea este eroina romanului. Fiică a unor baroni, Jeanne este crescută printre măicuţe, iar la 17 ani este luată de părinţi la moşia Peuples. Aici îl cunoşte pe noul vecin, viconte de Lamare, domn distins, cu care mai târziu se căsătoreşte. Descoperă astfel că Julien, partenerul său de viaţă nu este chiar atât de nobil în maniere. Descoperă în el un zgârcit, căruia nu-i plăcea să  fie tras pe sfoară. Iubirea fată de el devine mai degrabă o obligaţie, singurele momente de dragoste adevărată între cei doi fiind luna de miere.