Categories
Corlicisime

Cine mă vorbește?

În urmă cu foarte mult timp, vreo 17 sau 18 ani, mi-a intrat în cap faptul că atunci când sughit, o fac pentru că mă vorbește cineva. De fapt, așa credeam și până atunci, la vreo 11 sau 12 ani. Numai că pe la vârsta aia am și găsit o soluție.

Corlicind prin lume - călătorii

Limite depășite și adrenalină pe Valea lui Stan

Valea lui Stan este un traseu pe care îmi doresc de foarte mult timp să merg. Am avut o tentativă anul trecut, alături de Ioana, însă în dimineața plecării ne-am simțit rău și am decis să stăm cuminți. Am ajuns acolo duminică, alături de încă doi prieteni de birou care vin cu noi în plimbări.

Ca de obicei, am plecat din București pe la vreo 6 fără ceva, dimineața, de la Horoscop. Am ajuns acolo, pe lângă Vidraru, la vreo 9 și ceva cred. Poate 10? Nu știu, nu m-am uitat la ceas. Odată ajunși, am urcat pur și simplu pe munte. La doar câțiva metri de șosea, începeam aventura, cu câteva trepte pe un zid de pe care curgea râul.

Categories
Corlicisime

Maria Magdalena – în cinematografe din 30 martie

Despre Maria Magdalena se spune că ar fi prima femeie vindecată de Mântuitor. De altfel, povestea ei, așa cum este spusă de film, începe cu puțin timp înainte de acel moment, într-o familie care voia să o mărite.
Pentru că nu își găsea locul în comunitate și se opunea familiei, Maria este considerată posedată și rămâne la pat după o tentativă de exorcizare. După ce este vindecată, decide să-l urmeze pe „Profet”, alături de Apostoli. Prin ochii ei vedem ce însemna să fii femeie în acele vremuri, să nu ai puterea de a-ți decide soarta, cum interpretau cei din jur faptul că nu faci întocmai voia familiei, care erau sarcinile în gospodărie și locul în societate.

Plimbare prin Țara Luanei

Am reușit, în urmă cu vreo două săptămâni, să ajung și în Țara Luanei. Nu am avut un motiv anume. Pur și simplu mi-am propus ca anul ăsta să vizitez cât mai multe locuri din România, așa că am luat la rând excursiile organizate de Hai să socializăm! Asta a fost a șasea drumeție a mea cu ei.

Ne-am văzut ca de obicei, dimineața, la vreo 6 fără, în față la Hotel Horoscop. Pe la vreo 11 și ceva eram deja la Muzeul Chihlimbarului, în Colți. Mă așteptam să fie mai mare, sinceră să fiu. Însă are doar 3 camere, ce-i drept, pline de istorie. Am aflat că atunci când vine vorba de chihlimbar, România este foarte specială. Nu vă spun mai multe, vizitați să aflați, că intrarea este doar 3 lei și merită fiecare bănuț.

Teatru și Filme

Pacific Rim: Uprising – Pacific Rim 2: Revolta

Am ajuns săptămâna asta să văd și Pacific Rim: Uprising. L-am văzut și pe primul, în urmă cu câțiva ani. Pentru cei care nu mai știu despre ce este vorba, filmul prezintă clasica poveste a planetei atacate de extratereștri. Extratereștrii ăștia ajungeau pe Pământ prin mai multe portaluri deschise pe întreaga planetă, de-a lungul coastei Pacificului. Ca să le facă față, oamenii au inventat Jaggerii, un soi de roboți ce necesită doi piloți care se conectează cerebral la instalație, să lupte.

Uprising îl aduce în fața noastră pe Jake, fiul eroului din prima parte, la 10 ani după ce omenirea învinsese extratereștrii. Spre deosebire d

Categories
Teatru și Filme

Three Billboards outside Ebbing, Missouri

Cu un nume kilometric, dar care stârnește curiozitatea, Three Billboards outside Ebbing, Missouri spune povestea unei femei care caută dreptate pentru fiica ei. O drama cu un o poveste simplă, cu personaje puține, despre care este greuț să vorbești fără să dai spoilere.

Acțiunea are în centru 3 personaje: Mildred Hayes, șeriful Bill Willoughby și Ofițerul Jason Dixon.

Categories
Corlicisime

Am fost la o seară de Board Games cu Hai să Socializăm

Board Games

Am reușit ieri, după multe încercări, să ajung la o seară de board games cu Hai să socializăm. Tot trebuia să mă văd cu o prietenă și tot amânam. Am văzut evenimentul pe Facebook și cum eram amândouă interesate am decis să mergem împreună. Am plecat la Snakes and Wizzards direct de la muncă și m-am văzut cu Denisa mea acolo. Locul este destul de greu de nimerit din stradă, sinceră să fiu, având în vedere că nu scrie nimic pe poartă, dar important este că am ajuns.